Ministrul olandez de externe sub tirul criticilor după ce a desființat societățile multiculturale: Al doilea șef al diplomației de la Haga demisionar în 6 luni?

Ministrul olandez de externe, Stef Blok, se regăseşte sub focul criticilor după dezvăluirea unor afirmaţii controversate pe care, într-o discuţie la o întâlnire privată, le-a făcut despre imigraţie şi societăţile multiculturale, afirmaţii care l-ar putea costa pierderea postului în guvern, deşi el şi-a manifestat ulterior regretul pentru ele, relatează joi presa locală citată de AFP.

Stef Blok a spus că Surinam, o fostă colonie olandeză din America de Sud, era un ‘stat falit’ care ‘se confrunta serios cu diviziunea etnică’.

După cum arată imagini obţinute de la acea întâlnire privată desfăşurată săptămâna trecută şi prezentate de emisiunea televizată locală Zembla, ministrul a mai afirmat că, dintre ţările care au o societate multiculturală şi multietnică, nu cunoaşte niciuna unde oamenii să poată trăi împreună în armonie.

Dificultăţile de înţelegere între populaţiile îndepărtate din punct de vedere geografic sau etnic sunt înscrise în gena umană, a continuat ministrul de externe olandez.

În contextul în care problema afluxului de migranţi divizează Uniunea Europeană, Stef Blok a estimat că chiar dacă şi ţările din Europa de Est, precum Ungaria, Polonia sau Cehia, şi-ar deschide frontierele pentru migranţi, aceştia din urmă ‘nu vor putea trăi’ în aceste ţări, unde ar risca ‘să fie bătuţi’ de localnici.

După dezvăluirea acestor afirmaţii, oficialul olandez a transmis miercuri scuze într-o scrisoare adresată camerei inferioare a parlamentului, sperând că astfel va pune capăt unei polemici din cauza căreia, după terminarea vacanţei parlamentare, el şi-ar putea pierde postul de ministru, remarcile sale provocând indignare atât în tabăra opoziţiei cât şi în propria sa formaţiune, partidul liberal VVD al premierului Mark Rutte.

‘Comentariile mele au fost în parte severe în mod voit. Încercând să duc discuţia mai departe, am folosit termeni nefericiţi. Cuvintele mele au fost prea puternice’, s-a scuzat el, exprimându-şi totodată regretul că a ‘ofensat’ oameni.

Stef Blok este ministru de externe din luna februarie, când l-a înlocuit în acest post pe Halbe Zijlstra, după ce acesta din urmă a fost acuzat de minciună.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vučić: Dacă vom câștiga alegerile, nicio ambasadă străină sau altcineva nu va fura această victorie

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat astăzi...

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Articole relationate

    Categorii populare