Home Analize Ministrul Muncii, reacţie la nemulţumirile pe legea pensiilor: Ceea ce se rostogoleşte...

Ministrul Muncii, reacţie la nemulţumirile pe legea pensiilor: Ceea ce se rostogoleşte acum e fals. Faţă de majorarea cu 13,8 %, care oricum era prevăzută şi pe actuala formulă a legii, impactul suplimentar este de 10 miliarde lei

0

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a avut joi înainte de şedinţa de Guvern, o reacţie la nemulţumirile venite dinspre PNL, pe noua lege a pensiilor. Ea a precizat că ceea ce circulă nu are legătură cu realitatea şi că a explicat în comisia de muncă care este cheltuiala cu pensiile, din septembrie până în decembrie, aproximativ 55 de miliarde lei. ”Asta înseamnă că ceea ce se rostogoleşte acum este fals, aceea este cheltuiala cu pensiile recalculate din septembrie până în decembrie”, a spus ministrul, precizând că faţă de majorarea cu 13,8 %, care oricum era prevăzută şi pe actuala formulă a legii, impactul suplimentar este de 10 miliarde.

Ministrul Muncii a spus la Guvern că ”ceea ce circulă nu are nicio legătură cu realitatea”. 

”Luni am fost în comisia pentru muncă din Camera Deputaţilor, puteţi să luaţi înregistrarea, şi în comisia pentru muncă, pe datele pe care noi le aveam, am explicat care este cheltuiala cu pensiile, din septembrie până în decembrie, absolut corect, aproximativ 55 de miliarde lei noi”, a spus ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.

”Asta înseamnă că ceea ce se rostogoleşte acum este fals, aceea este cheltuiala cu pensiile recalculate din septembrie până în decembrie”, a precizat ministrul Muncii. 

Ea a precizat că ministerul va da toate cifrele, pentru impactul  bugetar.

Ad

Exit mobile version