Ministrul Muncii într-un tricou negru pe care are tăiat cu o dungă roşie mesajul 9,4% la protestul din Piața Victoriei

Ministrul Muncii, Marius Budăi, s-a adresat, miercuri, protestatarilor din Piaţa Victoriei, afirmând că susţine dialogul social. Ministrul a invitat sindicatele şi patronatele să lucreze împreună cu autorităţile la implementarea reformelor din PNRR. ”Dacă am fost cu toţii excluşi din negocierea PNRR, vă invit să lucrăm împreună la implementarea PNRR”, le-a transmis Budăi sindicaliştilor conform news.ro.

”Noi credem foarte mult în dialogul social şi doar împreună putem să găsim cele mai bune soluţii. Îmi doresc să-i implic în reformele din PNRR. Dacă nu au fost implicaţi în negocierea PNRR, vreau să-i implic în organizarea şi implementarea reformelor”, a declarat, miercuri, presei, Marius Budăi în Piaţa Victoriei.  

Budăi a apărut la protest într-un tricou negru, pe care are tăiat cu o dungă roşie mesajul 9,4%, aluzie la mult repetata sa intenţie de a renegocia din PNRR procentul alocat pensiilor.  

”Suntem în această perioadă în construcţia unor măsuri care să vină în sprijinul cetăţenilor români, în sprijinul celor mai vulnerabile categorii de persoane. Sunt aici să vă asigur de respectul Guvernului, de respectul meu ca ministru al Muncii şi să vă asigur de toată cooperarea. Vă transmit o invitaţie – fac apel la toate sindicatele şi toate patronatele: Dacă am fost cu toţii excluşi din negocierea PNRR, vă invit să lucrăm împreună la implementarea PNRR. Să ne asigurăm că reforma legii salarizării, că reforma legii pensiilor nu va duce la sărăcirea cetăţenilor români”, le-a transmis ministrul protestatarilor, de pe scena din Piaţa Victoriei.  

Budăi a afirmat că, de săptămâna viitoare, se vor implementa măsuri care să vină în primul şi-n primul rând în sprijinul categoriilor vulnerabile.  

Hot this week

Topics

Mai mult

    USR îi declară război lui Nicușor după numirile din Justiție

    USR a transmis într-un comunicat de presă că numirile...

    Premierul spaniol cere suspendarea acordului de asociere UE-Israel

    Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a cerut astăzi Uniunii Europene...

    UE, lider în importurile de produse pescărești rusești

    Uniunea Europeană rămâne unul dintre principalii importatori de produse...

    O româncă din Herța, mesaj disperat către Nicușor

    Zorile Bucovinei din Cernăuți a publicat apelul disperat al...

    Casa Albă: Trump va discuta cu Rutte retragerea SUA din NATO

    Președintele Donald Trump se va întâlni miercuri, 8 aprilie,...

    Articole relationate

    Categorii populare