Home ALEGERI 2020 Ministrul mehedințean al Energiei i-a făcut cadou prietenului său 585 de milioane...

Ministrul mehedințean al Energiei i-a făcut cadou prietenului său 585 de milioane de euro din capitolul Energie din Planul Național de Redresare și Reziliență

0

Capitolul Energie din Planul Național de Redresare și Reziliență prevede două proiecte pilot care să demonstreze fezabilitatea economică și tehnică a hidrogenului, ambele urmând să fie derulate cu compania românească privată GSP Power, unul în Constanța, iar celălalt în Mehedinți, județul de baștină al ministrului Energiei. Valoarea totală a celor două proiecte se ridică la 585 de milioane de euro. Nu e clar cum a ajuns compania magnatului Gabriel Comănescu să fie unica firmă privată menționată expres in capitolul elaborat de Ministerul Energiei din PNRR, transmite G4 Media.

De altfel, în documentul consultat de Economedia.ro nu se face referire la vreo licitație sau procedură de selecție prin care să fi fost aleasă GSP.

Primul proiect, în valoare totală de 320 de milioane de euro, implică un parteneriat între compania de stat Romgaz și compania GSP Power SRL, înființată anul trecut în cadrul grupului GSP și controlată de omul de afaceri constănțean Gabriel Comănescu. Proiectul vizează dezvoltarea unui proiect de tipul „oraș verde” în Hălânga, județul Mehedinți, respectiv: o instalație de gaz cu capacitate instalată de 159 MW (135 milioane de euro), un parc fotovoltaic de 100 MW (70 milioane de euro), o instalație de producere a hidrogenului verde (55 milioane de euro) și o instalație de captare a dioxidului de carbon (60 milioane de euro).

Cel de-al doilea proiect, în valoare totală de 265 de milioane de euro, este de asemenea un parteneriat între Romgaz și GSP Power pentru dezvoltarea unui „oraș verde” în Constanța, care va include de asemenea o instalație de gaz cu capacitatea de 158 MW (tot în valoare de 135 milioane de euro), un parc fotovoltaic de 20 MW (15 milioane de euro), o instalație de producere a hidrogenului verde (55 milioane de euro) și o instalație de captare a dioxidului de carbon (60 milioane de euro).

Comănescu este cunoscut în piață ca fiind prietenul ministrului Energiei, Virgil Popescu, seful PNL Mehedinți.

Actualul ministru al Justiției, Stelian Ion, spunea anul trecut pentru G4Media, în contextul în care era candidatul USR PLUS la Primăria Constanța, că omul de afaceri Gabriel Comănescu, patronul Grup Servicii Petroliere, l-ar fi chemat la București la sfârșitul lunii mai 2020 să îi ceară retragerea candidaturii, pentru a-l susține pe candidatul PNL Vergil Chițac. Deputatul USR susținea că s-a întâlnit cu magnatul la unul dintre sediile companiei sale din capitală pentru că era curios ce vrea să îi transmită unul dintre investitorii constănțeni. Stelian Ion a declarat pentru G4Media că afaceristul Gabriel Comănescu i-a vorbit mai întâi despre potența sa financiară, iar apoi i-a cerut să se retragă din cursa pentru Primăria Constanța pentru că, în caz contrar, „își va folosi toată influența și banii” și va face tot posibilul să iasă Vergil Chițac primar, candidatul PNL pe care Comănescu l-a susținut și în urmă cu 4 ani, la alegerile locale.

Ce scria recent Flux 24 despre relația Popescu-Comănescu:

Vlad-Gabriel Sincă (foto jos) a fost numit recent în funcţia de secretar de stat la Ministerul Energiei. Sincă este economist de profesie și a lucrat ca manager în mai multe companii din domeniul energiei. Financial Intelligence preciza că acesta a făcut parte din companiile Lord Energy SRL, la  Tinmar (04.2015 – 10.2017), un mare furnizor privat de energie, și la Mazarine Energy Romania (11.2017 – 09.2019), subsidiara companiei olandeze Mazarine Energy BV, controlată de Carlyle Group.

Cheia întregii afaceri este Carlyle Group, o multinațională cu multe acuzații la activ.

Compania nu îl ”controlează” numai pe secretarul de stat de la USR, dar și pe ministrul liberal al Energiei, Virgil Popescu, omul de casă al magnatului Gabriel Comănescu, care a primit de la multinațională antrepriza pentru lucrări.

În documentarul său “Fahrenheit 9/11” lansat în 2004, Moore aduce nu mai puțin de nouă acuzații grupului Carlyle, legate în special de relația firmei cu familia Bush și fostul secretar de stat James Baker. În film apare declarația scriitorului Dan Briody care susține că, după evenimentele de la 11 Septembrie 2001 din SUA, grupul Garlyle care deține United Defense Industries (UNI) a avut cel mai mult de câștigat.

În acest moment grupul Carlyle deține cele mai multe dintre rezervele de gaz din Marea Neagră, valoarea acestora fiind una fabuloasă, ce depășește 20 de miliarde de Dolari. Chiar dacă până acum nu s-au făcut remarcați în mod special pe piața locală, The Carlyle Group controlează deja nu mai puțin de 36 de societăți în România.

Compania a intrat în România prin cumpărarea afacerilor Sterling Resources, inclusiv perimetrele de explorare din Marea Neagră.

Compania petrolieră Black Sea Oil & Gas (The Carlyle Group) , împreună cu partenerii săi de concesiune, Petro Ventures Resources şi Gas Plus International, au anunţat acum 2 ani că au acordat Grup Servicii Petroliere (GSP) Offshore, controlat de omul de afaceri Gabriel Comănescu, contractul de antrepriză generală pentru toate lucrările offshore şi onshore în vederea realizării Proiectului Dezvoltare Gaze Naturale Midia (MGD), din platforma continentală a Mării Negre aparţinând României, conform News.ro.

Gabriel Comănescu este ”protectorul” ministrului liberal al Energiei, Virgil Popescu.

Proiectul are în spate una dintre cele mai spectaculoase poveşti al cărei punct de plecare este decizia istorică de la Haga, din februarie 2009, atunci când România anunţa că a avut câştig de cauză în procesul cu Ucraina de delimitare a platoului continental al Mării Negre, scria Ziarul Financiar.

De fapt, o bună parte din noile teritorii erau deja date, prin acte adiţionale confidenţiale făcute pe o bogăţie colectivă, Sterling Resources, o firmă canadiană, fiind unul dintre marii câştigători ai deciziei de la Haga.

CE SCRIA ZIARUL FINANCIAR:

ASTFEL LA FINALUL ANULUI 2008, UN ACT ADIŢIONAL SECRET COMPLETA CONTRACTUL DE EXPLORARE PENTRU PERIMETRELE PELICAN ŞI MIDIA DIN MAREA NEAGRĂ, ÎNŢELEGERE PARAFATĂ ÎNTRE STATUL ROMÂN ŞI CANADIENII DE LA STERLING RESOURCES ÎN 1992.
CHIAR LA FINALUL DOCUMENTULUI DE 42 DE PAGINI, FIECARE DINTRE ACESTEA PURTÂND ANTETUL SECRET DE SERVICIU, SE PRECIZAU URMĂTOARELE:
„ÎN PORŢIUNILE PERIMETRELOR PELICAN ŞI MIDIA, SITUATE ÎN ZONA PLATOULUI CONTINENTAL AL MĂRII NEGRE AFLAT ÎN CURS DE DELIMITARE ÎNTRE ROMÂNIA ŞI UCRAINA, TITULARUL (STERLING RESOURCES) VA EXECUTA DOAR OPERAŢIUNI PETROLIERE DE EXPLORARE, PÂNĂ LA DATA HOTĂRÂRII FINALE ŞI IREVOCABILE A CURŢII INTERNAŢIONALE DE JUSTIŢIE DE LA HAGA. DUPĂ PRONUNŢAREA DEFINITIVĂ ŞI IREVOCABILĂ A CURŢII INTERNAŢIONALE DE JUSTIŢIE DE LA HAGA TITULARUL VA AVEA DREPTUL DE A EXECUTA OPERAŢIUNI PETROLIERE DE EXPLOATARE ÎN SUPRAFEŢELE CE VOR FI ATRIBUITE STATULUI ROMÂN, IAR SUPRAFEŢELE CE VOR FI ATRIBUITE STATULUI UCRAINEAN, DACĂ VA FI CAZUL, VOR FI EXCLUSE DIN SUPRAFAŢA CONTRACTUALĂ, PRIN REDUCEREA CORESPUNZĂTOARE A PERIMETRELOR PETROLIERE MIDIA ŞI PELICAN”

În timp ce mulţi români nici măcar nu ştiau că este în derulare un proces la Haga cu Ucraina pentru platoul continental al Mării Negre, împărţeala „comorilor” deja se făcea.

Din partea statului român şi a Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), entitatea care veghează asupra tuturor bogăţiillor din subsolul României, semna chiar preşedintele instituţiei, Bogdan Găbudeanu.Din partea Sterling Resources însă semna avocatul Emilian Ijdelea (foto), fost preşedinte al Agenţiei Române de Dezvoltare în 1992-1993, unul dintre oamenii care din umbră au contribuit chiar la scrierea legii petrolului.Ceea ce a urmat a devenit unul dintre cele mai cunoscute scandaluri din istoria petrolului românesc, mai nota ZF.

Ad

Exit mobile version