Home Analize Ministrul mehedințean al Economiei: Turismul nu poate fi reluat. Terasele ar putea...

Ministrul mehedințean al Economiei: Turismul nu poate fi reluat. Terasele ar putea fi treptat redeschise

0

Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, consideră că turismul nu va putea fi reluat atât timp cât turistul nu se va simţi în siguranţă să plece de acasă, să se ducă în vacanţă, iar în ceea ce priveşte sectorul Horeca prima măsură ce poate fi luată este deschiderea treptată a teraselor, când acest lucru va fi permis de Ministerul Sănătăţii.

„Cred că primul lucru care se poate face pe zona de Horeca este să începem treptat deschiderea teraselor când cei de la Ministerul Sănătăţii vor permite – şi eu sper cât mai repede pentru că, spun sincer, cred că tuturor de aici şi tuturor celor care ne ascultă ne este dor să mergem să bem şi noi o cafea la o terasă, să ne mai uităm la lumea cum trece pe stradă – după care vor urma restaurantele în interior. Hotelurile nu sunt închise, dar turiştii nu se duc. Poate turismul de business, dacă este nevoie cu adevărat să se circule dintr-o parte în alta”, a menţionat Virgil Popescu, în videoconferinţa „VorbIMM despre vouchere şi micro-granturi pentru IMM-uri”, organizată de CNIPMMR.

Ad

Exit mobile version