Ministrul Mediului anunță măsurile luate înainte de ciclonul Ashley: S-a închis cu panouri breșa de pe digul râului Olt și se continuă lucrările de consolidare cu saci de 1-2 tone de fascine în zonele cu risc de viituri

“Înainte de ședința de Guvern, am avut o discuție amplă cu colegii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM), Administrația Națională Apele Române (ANAR), precum și de la Institutul Național de Hidrologie și Gospodărirea Apelor (INHGA). Am primit ultimele informații legate de situația hidrometeorologică actuală din țară, în contextul influenței ciclonului Ashley, care va afecta România în următoarele zile“, a spus Mircea Fechet, ministrul Mediului, la finalul ședinței de Guvern de miercuri.

În ultimele zile s-au emis avertizări privind creșterea precipitațiilor și intensificarea fenomenelor hidrologice. Între 30 septembrie și 3 octombrie, vom resimți efectele activității ciclonice în special în sudul și centrul teritoriului, Carpații Meridionali și de Curbură, cu posibile efecte și în zona de sud-est a țării, transmite ministrul Mediului.
Mai exact în Oltenia și Muntenia, cantitățile de precipitații vor atinge valori cumulate de 80-100 l/mp, ceea ce poate genera creșteri semnificative ale debitelor râurilor din aceste regiuni. Debitele maxime pe Dunăre, la intrarea în țară, se vor situa la valori cuprinse între 7700 și 8000 mc/s, ca urmare a propagării viiturii din bazinul superior al Dunării și a precipitațiilor prognozate pentru următoarele zile. Pe sectorul românesc al Dunării, ca urmare a precipitațiilor însemnate cantitativ, se pot înregistra viituri importante în bazinele hidrografice Jiu, Olt și Argeș-Vedea.

Ministrul Fechet a dispus pregătirea echipelor și materialelor necesare pentru intervenție în bazinele afectate.
“S-au mobilizat resurse pentru a interveni prompt, în special în zonele vulnerabile. Aș vrea să subliniez câteva acțiuni deja demarate: S-a dispus închiderea cu panouri a breșei de pe digul râului Olt, pe malul drept, în amonte de localitatea Islaz. Se continuă lucrările de consolidare cu saci de 1-2 tone și fascine la eroziunile digurilor în localitățile Ciocănești și Borcea, precum și în zona Stelnica-Bordușani, pentru a preveni eventualele pagube cauzate de viituri. Aceste măsuri sunt esențiale pentru a proteja locuitorii și infrastructura din zonele cu risc ridicat de inundații“, a precizat liberalul.

Acesta insistă asupra faptului că situația hidrometeorologică va fi actualizată zilnic, și roagă cetățenii să fie vigilenți și să respecte recomandările autorităților: “Reamintesc că aceste fenomene sunt dinamice și depind de o serie de factori naturali care pot evolua rapid, astfel că informările și avertizările vor fi actualizate în permanență. Suntem pregătiți pentru a face față acestei situații și, în colaborare cu toate autoritățile implicate, vom depune toate eforturile necesare pentru a proteja comunitățile și mediul înconjurător de efectele acestui ciclon.“

Hot this week

Topics

Mai mult

    Guvernul închide posibilitatea repunerii in funcțiune a unităților de producție pe lignit și huilă

    Guvernul a modificat, prin ordonanță de urgență, legislația decarbonării...

    Putin: Consecințele conflictului din Orientul Mijlociu sunt ca ale coronavirusului

    Consecințele conflictului din Orientul Mijlociu sunt deja comparate de...

    Șeful Organizației Mondiale a Comerțului: Ordinea mondială s-a schimbat

    Sistemul multilateral s-a schimbat în mod fundamental și țările...

    Sindicaliștii din Romsilva despre „ridicolă” ministră de la Mediu

    Nemulțumirile ministrei Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, referitoare...

    Fost șef MI6: Iranul a obținut avantajul in fața SUA

    Iranul deține avantajul în conflictul cu Statele Unite, acestea...

    Articole relationate

    Categorii populare