Ministrul maghiar de externe: Există o ipocrizie uriaşă atunci când vine vorba de relaţiile cu Rusia

Anul acesta, Ungaria a semnat cu Rusia două acorduri de o importanţă vitală: acordul cu privire la achiziţionarea unor vaccinuri salvatoare şi acordul cu privire la furnizarea gazului necesar pentru încălzire, a declarat ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó, în cadrul conferinţei de presă care a avut loc după şedinţa comisiei economice interguvernamentale Ungaria-Rusia, de vineri, de la Obnyinsk.

În ceea ce priveşte cooperarea dintre Ungaria şi Rusia, Péter Szijjártó, copreşedintele maghiar al comisiei a spus că anul 2021 a fost unul mai reuşit ca oricând. Ungaria îşi continuă cooperarea pragmatică cu Rusia, “iar cei care nu vor asta sunt împotriva intereselor poporului maghiar”, a declarat ministrul.

Vorbind despre perspective, şeful diplomaţiei ungare a spus că începând cu 13 decembrie, WizzAir va opera două zboruri pe săptămână între Moscova şi Debrecen, iar din luna martie a anului viitor, vor exista şi curse Budapesta-Ekaterinburg. Pe 16 decembrie va fi semnat un acord privind înfiinţarea unei companii mixte maghiaro-ruse de transport feroviar de marfă, care va face ca mărfurile din China să o ia în direcţia Ungaria. 

Şeful diplomaţiei ungare a anunţat că o companie rusească producătoare de cosmetice va înfiinţa în Ungaria o fabrică, investiţia se ridică la suma de 18 miliarde de forinţi (48,7 milioane de euro) şi va crea 260 de noi locuri de muncă. La sfârşitul anului viitor, în Ungaria va putea începe şi producţia de vaccinuri Sputnik V, iar luni va fi demarată procedura de aprobare internă a vaccinului Sputnik Light, utilizat cu succes ca booster.

Péter Szijjártó a adăugat, totodată, că investiţia Paks-2 va intra anul viitor în faza de construcţie. Partea rusă a înaintat deja una dintre cele opt cereri de autorizare solicitate. 

Întrebat de MTI despre felul în care vede viitorul relaţiilor bilaterale acum, când programul noului guvern german promite ca Berlinul să intensifice presiunile asupra Moscovei şi asupra statelor membre UE care cooperează cu Rusia, Szijjártó a spus că “există o ipocrizie uriaşă atunci când vine vorba de relaţiile bilaterale cu Rusia. Noi am observat următorul lucru: cu cât se află mai la vest o ţară din Europa, cu atât mai strânsă şi mai bună este cooperarea sa cu Rusia”. “Nu ştiu: este suficient dacă spun doar Nord Stream-2?”- a întrebat ministrul, retoric. În plus, a atras atenţia că pe afişele oficiale ale judeţului Kaluga, care include şi oraşul Obnyinsk, sunt prezente siglele mai multor companii importante din Europa de Vest.

“Ar fi bine să se termine odată cu această ipocrizie, iar discursul statelor din vestul Europei să fie în concordanţă cu acţiunile lor. Înţeleg că îi deranjăm pe piaţa rusească, pentru că în anumite privinţe suntem concurenţi, dar nu suntem dispuşi să renunţăm la interesele maghiare care provin din cooperarea dintre Ungaria şi Rusia”. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Emisarul lui Trump i-a dat mesaje ministrului de externe iranian

    Canalul direct de comunicare dintre trimisul special al Statelor...

    Rusia mută cu uraniul in Africa

    Rusia și-a exprimat interesul de a participa la proiectul...

    General libanez explică tactica iranienilor anunțând surprize

    Trecerea strategică a Iranului către tactici ofensive ar putea...

    Fostul secretar adjunct pe strategie al Pentagonului: SUA nu pot lupta cu dronele

    Statele Unite au intrat în război cu Iranul nepregătite...

    Presa rusă: Forțele americane trimise in România acoperă altceva, nu Iranul

    Acțiunile militare angajate de SUA în Iran au condus,...

    Trump: NATO va avea un viitor foarte prost dacă nu ajută SUA în Iran

    Președintele american Donald Trump a avertizat că NATO se...

    Articole relationate

    Categorii populare