spot_img
7 C
București
sâmbătă, decembrie 21, 2024
AcasăAnalizeMinistrul maghiar de externe: Este o atmosferă de război în Uniunea European

Ministrul maghiar de externe: Este o atmosferă de război în Uniunea European

-

Este o atmosferă de război în Uniunea Europeană, marea majoritate a statelor membre ar livra Ucrainei şi mai multe arme, mai repede şi pentru mai mulţi bani, în timp ce aceia care sunt pentru pace sunt atacaţi dur, a declarat ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó, luni, la Luxemburg.

- Reclama -

Şeful diplomaţiei ungare a subliniat că şedinţa de la Luxemburg a început, din nou, cu “autoînvinovăţiri”, mai multe părţi considerând că UE încă nu a făcut suficient pentru a sprijini Ucraina. “Dacă am dori să rezumăm care este poziţia majorităţii ţărilor europene care a fost exprimată acum, aici, am putea să spunem că este următoarea: să livrăm Ucrainei şi mai multe arme, mai repede şi pentru mai mulţi bani”, a spus Szijjártó.

- Advertisement -

“Această atmosferă de război care se poate vedea aici înseamnă şi faptul că cei care sunt pro pace, cei care vorbesc în favoarea păcii se află în continuare sub atacuri politice şi verbale serioase, fie că sunt din ţările prezente aici sau din alte ţări”, a adăugat ministrul de externe.

Péter Szijjártó a atins şi subiectul exporturilor de cereale ucrainene, amintind că guvernul maghiar a fost de acord cu crearea aşa-ziselor rute de solidaritate în vederea atenuării crizei alimentare globale, însă în realitate, lucrurile au evoluat altfel.

- Advertisement -

“Marea majoritate a cerealelor şi a produselor de industria alimentară livrate din Ucraina s-au oprit în Europa Centrală, în ţările vecine cu Ucraina, deşi înţelegerea a fost, în mod clar, alta”, a subliniat Szijjártó.

“Comisia Europeană are datorie, respectiv ar fi avut datoria să corecteze imediat această situaţie şi să clarifice faptul că acordul dintre Uniunea Europeană şi Ucraina se aplică doar transporturilor de tranzit”, a afirmat politicianul maghiar.

Ministrul a subliniat că Ungaria rămâne la ideea iniţială atunci când arată în mod clar că deşi permite transporturile de tranzit, interzice importurile directe, deoarece acest lucru provoacă dificultăţi extreme producătorilor din ţară, care trebuie să respecte reglementările mult mai stricte ale UE.

Péter Szijjártó s-a plâns, apoi, de faptul că încă mai există “o determinare serioasă” a celor din comunitate pentru a supune sancţiunilor şi sectorul nuclear rusesc, în timp ce în privinţa aprovizionării cu energie, Ungaria plăteşte, deja, un preţ mare pentru război.

Ca exemplu, ministrul de externe a menţionat că Ungaria poate cumpăra ţiţei din două direcţii, prin Croaţia şi prin Ucraina, iar taxele de tranzit au fost majorate semnificativ pe ambele rute; pe prima rută, pentru transport este solicitat un preţ de cinci ori mai mare ca media pieţei, iar pe cea de-a doua rută, costul este de trei ori mai mare ca cel anterior.

“Iar acum vor să impună o măsură care ar face ca Ungaria să se regăsească într-o situaţie gravă nu numai în ceea ce priveşte factura la energie, nu numai în ceea ce priveşte preţurile la energie, ci şi în ceea ce priveşte securitatea aprovizionării cu energie”, a avertizat Szijjártó.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img