Deputatul liberal Raluca Turcan a declarat, luni, înaintea Biroului Politic Naţional al PNL, că este „ciudat” faptul că prim-ministrul poartă negocieri cu partidele politice privind stabilirea calendarului pentru alegerile prezidenţiale.
„Mi se pare foarte ciudat că premierul poartă aceste negocieri, întrucât negocierile cu preşedinţii partidelor politice sunt apanajul preşedintelui României”, a spus Turcan.
Guvernul are consultări, luni şi marţi, cu partidele politice pe tema calendarului electoral pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din acest an.