Home mediu MINISTRUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI: Numărul studenţilor s-a înjumătăţit la nivel naţional

MINISTRUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI: Numărul studenţilor s-a înjumătăţit la nivel naţional

0

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, joi, la Universitatea Politehnica, unde a participat la deschiderea anului universitar, că numărul de studenţi s-a înjumătăţit la nivel naţional, în timp ce la această universitate a crescut de la 25.000 în 2010 la aproape 28.000 anul acesta.

Sorin Cîmpeanu a fost prezent, joi, la deschiderea anului universitar la Politehnica Bucureşti, alături de preşedintele Senatului acestei universităţi, Ecaterina Andronescu, de rectorul Mihnea Costoiu şi de ambasadorul Franţei, Francois Saint-Paul, transmite Mediafax.

Ministrul a spus că 6 la sută din studenţii din România învaţă la Politehnica Bucureşti, unde 30 la sută dintre cadrele didactice titulare sunt tineri, în timp ce procentul la nivel naţional este 16 la sută, iar 93 la sută dintre cadrele didactice sunt doctori, ponderea lor la nivel naţional fiind de 80 la sută. Totodată, Universitatea Politehnica Bucureşti oferă celor 6 la sută din studenţii României care sunt înscrişi aici 12 la sută dintre locurile de cazare disponibile la universităţile din toată ţara, respectiv 13.000 de locuri, a mai spus Cîmpeanu.

Ad

Exit mobile version