Home Analize Ministrul Energiei: Cerem autorităţilor europene să nu mai plătim preţuri mai mari...

Ministrul Energiei: Cerem autorităţilor europene să nu mai plătim preţuri mai mari decât cele din vestul Europei pentru energia electrică

0

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, afirmă că susţine o colaborare între România, Bulgaria şi Grecia în ceea ce priveşte realizarea unei front comun care să ceară autorităţilor europene ca ţările să nu mai plătească preţuri mai mari decât cele din vestul Europei pentru energia electrică.

”Susţin un asemenea demers,  am spus şi public, dacă tot suntem într-o piaţă europeană unică trebuie să vedem că se comportă aşa cum trebuie o piaţă unică. Adică, dacă în vestul Europei energia se produce mai ieftin şi noi putem apela la asemenea importuri, piaţa ar trebui să fie cuplată, deci şi românii să beneficieze de acces la energie mai ieftină”, a declarat ministrul Energiei, miercuri, răspunzând unor întrebări.

Acesta a precizat că de multe ori preţurile mai mari plătite de ţările din estul Europei, de la Polonia, Ungaria spre România, sunt cauzate de probleme de interconexiune, sau de lucrări de mentenanţă.

”Sunt reglaje care se fac, dar atâta timp cât piaţa nu funcţionează optim cred că e de datoria României să spună lucrul acesta la Bruxelles iar Uniunea Europeană să găsească soluţii”, a adăugat Sebastian Burduja.

Ad

Exit mobile version