Ministerul Educaţiei a anunţat că peste 126.000 de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru susţinerea examenului naţional de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2022, 111.329 fiind din promoţia curentă, iar ceilalţi din seriile trecute.
Scăderea numărului elevilor înscriși este dramatică, a constatat ministrul Educației.
„Numărul celor înscriși la Bacalaureat este cel mai mic din istoria postdecembristă a României. Și înainte de 1989 aveam, de asemenea, un număr mult mai mare”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, într-o intervenție telefonică la B1TV.