Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, a declarat marţi, la Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor, că ministerul nu este în măsură să realizeze, anul acesta, evaluarea şcolilor doctorale, în condiţiile în care trebuie să existe resursele financiare pentru acest demers. Ministrul a ţinut să precizeze că nu este vorba de „rea-voinţă”, fiind o situaţie de fapt care trebuie înţeleasă.
„Aceste şcoli doctorale nu au fost niciodată evaluate. Anul acesta se referă la o situaţie de fapt. Nu cred că suntem în măsură ca anul acesta să facem această evaluare a şcolilor doctorale. Deci ne trebuie instrumentele respective, ne trebuie resursele financiare necesare ca să facem o asemenea evaluare. Nu este o rea-voinţă din partea noastră, este o situaţie de fapt pe care trebuie să o înţelegem şi să pregătim foarte bine ca peste un an de zile să avem o evaluare reală a şcolilor doctorale”, a subliniat ministrul.
El a mai spus că priorităţile pentru învăţământul superior le reprezintă clasificarea universităţilor şi ierarhizarea proceselor de studii.
În ceea ce priveşte şcolile doctorale, Pavel Năstase a spus că acestea sunt acreditate „într-un fel provizoriu”.