Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat miercuri că „nu este firesc” ca România să îşi asume doar obligaţii în chestiunea Schengen, „fără a beneficia de drepturile care ni se cuvin”.
Acum, când a depăşit emoţia momentului 8 decembrie 2022, vreau să se înţeleagă foarte bine că echilibrul dintre drepturi şi obligaţii este esenţial şi nu este firesc ca noi, România, să ne asumăm numai obligaţii, fără a beneficia de drepturile care ni se cuvin”, a afirmat Lucian Bode după întâlnirea cu omologul austriac, Gerhard Karner.