Home Externe Ministrul de interne francez și-a angajat fiicele minore asistente parlamentare

Ministrul de interne francez și-a angajat fiicele minore asistente parlamentare

0

Ministrul de interne francez Bruno Le Roux și-a angajat cele două fiice în calitate de asistente parlamentare în Adunarea Națională pe când acestea erau în liceu, apoi studente, a relatat AFP, făcând referire la dezvăluirile dintr-o emisiune difuzată luni.

Citat în ancheta emisiunii Quotidien de pe canalul de televiziune TMC, ministrul socialist a recunoscut angajarea prin contract cu durată determinată (CDD) a fiicelor sale „în timpul verii, în special, în perioada vacanțelor școlare, dar niciodată permanent”, atunci când era deputat de Seine-Saint-Denis, un departament din nord-estul Parisului.

Potrivit Quotidien, cele două fiice ale ministrului au început să lucreze pentru tatăl lor în jurul vârstei de 15-16 ani și au cumulat 14 și, respectiv, 10 contracte CDD între 2009 și 2016, pentru venituri ajungând la un total de aproximativ 55.000 de euro.

„Nicio legătură” cu cazul Fillon, susține Le Roux, după inculparea fostului premier și candidat al Republicanilor la prezidențialele din 2017, Francois Fillon, pentru deturnare de fonduri publice, tăinuire și complicitate la abuz de bunuri sociale în investigația privind angajarea fictivă a soției și a doi copii la biroul parlamentar.

„Este vorba de o muncă de vară pe lângă un parlamentar. Și când trebuie întocmit un clasament, când trebuie îndeplinite unele sarcini parlamentare, consider că este o bună ocazie să înveți să faci asta”, a declarat Le Roux în emisiune.

Conform jurnaliștilor, unele CDD efectuate de fiicele ministrului ca asistente parlamentare s-au suprapus cu stagii într-o întreprindere și cu anul universitar în vara anului 2013 pentru una, cu 20 de zile în mai 2015 pentru alta.

„Fiecare contract era obiectul unor misiuni care au fost onorate (…), pentru că aceste misiuni au putut fi efectuate în orare separate înainte și după stagiu, precum și prin activitate la distanță (muncă de redactare, actualizare de fișiere, cercetări etc.) și în timpul mai multor zile suplimentare în toamnă”, a răspuns cabinetul ministrului, potrivit emisiunii respective.

Le Roux a fost deputat de Seine-Saint-Denis din 1997 până la numirea sa în guvern în decembrie 2016 și lider al grupului socialist din parlament din 2012.

În urma acestor dezvăluiri, Bruno Le Roux a fost convocat marți de premierul Bernard Cazeneuve.

Ad

Exit mobile version