Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu a anunţat luni în urma finalizării anchetei Corpului de Control al ministerului, privind accidentul din 2 MAi, analiza posibilităţii testării antidrog a elevilor de către personal medical, în şcoli, în dacă manifestă vizibil comportament caracteristic consumului de droguri. Testarea se va face doar cu acordul părinţilor, a precizat Predoiu.
Cătălin Predoiu a anunţat şi măsuri de prevenire a consumului de droguri în şcoli, subiect care va fi abordat în cadrul unui Plan Naţional de Acţiune pentru siguranţă şcolară, 2023-2024, plan care există. Predoiu a spus că a stabilit o întâlnire cu ministerele Educaţiei, Sănătăţii, dezvoltare, Familie, Muncă şi departamentul pentru românii de pretutindeni. ”Mecanismul va viza în special lupta împotriva drogurilor, violenţei şi bulling-ului în şcoli. Ca element de noutate, intenţionăm să constituim grupuri de acţiune la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, formate din reprezentanţi ai Ministerului de Interne, ai unităţii de învăţământ, precum şi asociaţii de părinţi şi elevi”, a spus el. Ministrul a mai menţionat ”analiza posibilităţii testării antidrog a elevilor de către personal medical calificat ce deserveşte unitatea de învăţământ, în situaţia în care manifestă vizibil comportament caracteristic consumului de droguri, cu acordul părinţilor”.