Home Analize Ministrul de interne australian: BAT TOBELE RĂZBOIULUI

Ministrul de interne australian: BAT TOBELE RĂZBOIULUI

0

Ministrul de interne australian, Mike Pezzullo, a avertizat că „bat tobele războiului”, într-un mesaj transmis de ziua naţională de comemorare a celor morţi în conflicte, Anzac, şi pe fondul creşterii tensiunilor în regiunea Indo-Pacific, relatează marţi dpa şi Reuters, citând presa locală conform Agerpres.

„Într-o lume a tensiunilor şi fricii continue, tobele războiului bat uneori slab şi departe, alteori mai tare şi tot mai aproape”, a spus Pezzullo.

„Astăzi, naţiuni libere aud din nou bătând tobele războiului şi observă cu îngrijorare militarizarea unor probleme despre care până în anii recenţi nu credeam că ar putea fi catalizatori de conflict”, notează ministrul.

„Haideţi să căutăm în continuare fără încetare şansele de pace, pregătindu-ne în acelaşi timp, din nou, pentru blestemul războiului”, a conchis el.

Remarcile sale intervin în contextul creşterii tensiunilor între Australia şi China legat de probleme comerciale şi de abordarea Beijingului faţă de Taiwan.

Acum circa două săptămâni, guvernul din insulă a raportat că un număr record de avioane ale forţelor armate chineze au penetrat în spaţiul său aerian, iar preocuparea creşte în plan regional din cauza mobilizării forţelor armate chineze în Marea Chinei de sud.

Ad

Exit mobile version