Home Analize Ministrul de externe maghiar la Sfântu Gheorghe: Maghiarii din Transilvania şi Ţinutul...

Ministrul de externe maghiar la Sfântu Gheorghe: Maghiarii din Transilvania şi Ţinutul Secuiesc pot oferi cea mai sigură şi importantă bază pentru cooperarea dintre cele două state

0

Cu cât reprezentarea UDMR este mai puternică în politica din România, cu atât mai mult ne putem baza pe acest partid în dezvoltarea în continuare a relaţiilor bilaterale, a declarat ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó, vineri, la Sfântu Gheorghe.

Într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu preşedintele UDMR, Hunor Kelemen, şeful diplomaţiei ungare a subliniat că maghiarii din Transilvania şi Ţinutul Secuiesc pot oferi cea mai sigură şi importantă bază pentru cooperarea dintre cele două state.

„Noi, maghiarii, avem aşadar interesul ca relaţia noastră cu România să fie cât mai bună”, a subliniat Szijjártó.

Ministrul a explicat, apoi, că în acest sens există şi motive practice; de exemplu, anul trecut recordul schimburilor comerciale dintre cele două ţări a fost doborât din nou, iar România este, astăzi, cea de-a treia cea mai mare piaţă de export a economiei ungare.

„Dacă mă uit la faptul că în ultimii zece ani am reuşit să creştem de peste două ori valoarea schimburilor comerciale, precum şi exporturile către România, asta arată în mod clar că şi din punct de vedere economic, cooperarea dintre cele două ţări este de importanţă strategică”, a spus politicianul maghiar.

„Şi este în interesul nostru să dezvoltăm tot mai mult acest lucru. Este în interesul nostru ca Ungaria şi România să se conecteze în cât mai multe puncte posibil, şi spun asta atât la figurat, cât şi în sensul strict al cuvântului”, a adăugat ministrul ungar de externe. 

Péter Szijjártó a declarat că şi Ungaria are interesul ca România să poată intra cât mai curând posibil în spaţiul Schengen, prin urmare, guvernul ungar va oferi tot sprijinul în acest sens în timpul preşedinţiei sale UE rotative.

„Pe de-o parte, acest lucru este în interesul nostru economic, iar pe de altă parte va simplifica semnificativ relaţiile dintre maghiarii din Ungaria şi maghiarii care trăiesc în Transilvania şi Ţinutul Secuiesc”, a arătat Péter Szijjártó.

„Bineînţeles că din partea Ungariei nu trebuie aşteptată niciun fel de tentativă de intervenţie, însă ne rezervăm dreptul de a ţine pumnii pentru UDMR şi pentru candidaţii UDMR, tocmai pentru că dacă reprezentarea UDMR este mai puternică în politica din România, noi ne putem baza mai serios pe UDMR pentru a face relaţiile dintre Ungaria şi România şi mai bune, şi mai stabile, cu un mai pregnant caracter strategic”, a ministrul.

„De aceea, rog respectuos maghiarii care locuiesc în Ţinutul Secuiesc, în Transilvania şi pe întreg teritoriul României să participe într-un număr cât mai mare la vot în acest an puternic electoral din România”, a adăugat Szijjártó.

Şeful diplomaţiei ungare şi-a exprimat speranţa că pe parcursul campaniei electorale toate partidele politice şi toţi actorii politici vor putea să îşi păstreze demnitatea şi că nu va trebui să întâlnim incitări la ură faţă de de comunităţile naţionale, şi în special faţă de maghiari.

„Noi, maghiarii, ne bazăm politica externă pe respectul reciproc, în relaţiile noastre cu alte ţări şi alte comunităţi ne bazăm pe respectul reciproc, şi sper sincer că acest respect va fi reciproc şi în acest an”, a spus Péter Szijjártó. 

„Eu cred că dacă naţiunea majoritară respectă comunităţile şi minorităţile naţionale, asta va face ca ea să îşi poată păstra şi propria demnitate. Iar dacă membrii comunităţilor şi minorităţilor naţionale se pot bucura de păstrarea identităţii proprii, asta nu va slăbi, ci va întări ţara în care trăiesc”, a explicat ministrul. 

Ca răspuns la întrebarea unui jurnalist cu privire la candidatura preşedintelui României Klaus Iohannis la funcţia de secretar general al NATO, Péter Szijjártó a spus că astăzi, să faci previziuni cu privire la rezultatul alegerilor are aproape aceeaşi şansă de reuşită cu a ghici numerele ce vor fi extrase la loteria de la sfârşitul săptămânii.

Politicianul maghiar a subliniat că guvernul ungar cu siguranţă nu va susţine candidatura lui Mark Rutte, după ce prim-ministrul olandez aflat pe picior de plecare vorbise anterior despre nevoia de a îngenunchia Ungaria. „Aşa stau lucrurile; într-o astfel de alianţă de apărare, bazată pe încredere, noi nu putem sprijini o persoană care vrea să ne îngenuncheze”, a explicat Szijjártó.

„În acelaşi timp, suntem bucuroşi că în sfârşit există un candidat central-european. NATO nu a mai avut până acum un Secretar General din Europa Centrală. Acum există un candidat central-european, ceea ce este o veste bună. Încă nu ştim ce va fi, cum va fi, dar aşa stăm acum”, a spus ministrul ungar de externe.

Ad

Exit mobile version