Home Analize Ministrul de externe maghiar la Oradea: Dacă nu vom începe să asigurăm...

Ministrul de externe maghiar la Oradea: Dacă nu vom începe să asigurăm condiţiile necesare păstrării identităţii maghiare încă din grădiniţă, atunci ne asumăm, din păcate, şi riscul ca toată cauza să fie pierdută

0

Guvernul Ungariei depune eforturi pentru crearea condiţiilor necesare păstrării identităţii maghiarilor din întregul Bazin Carpatic, iar din aceste eforturi face parte şi programul de dezvoltare a grădiniţelor, în cadrul căruia în toată Transilvania au fost construite deja 90 de grădiniţe şi creşe noi, iar peste 380 au fost renovate, a declarat ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó, marţi, la Oradea.

Şeful diplomaţiei ungare a participat la inaugurarea grădiniţei din cartierul Velenţa din Oradea, instituţie care aparţine Eparhiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului. În cadrul evenimentului, acesta a spus că în ciuda tuturor dificultăţilor istorice, naţiunea maghiară a reuşit să supravieţuiască până în prezent, iar acest lucru se poate explica prin două lucruri: unitatea din cadrul comunităţii şi credinţa creştină.

“Credinţa noastră creştină ne-a ajutat chiar şi în mijlocul marilor furtuni ale istoriei, astfel am putut să rămânem, în continuare, creştini şi maghiari”, a spus Szijjártó.

Ministrul a subliniat: comunitatea maghiarilor trăieşte împrăştiată în mai multe state ale Bazinului Carpatic, iar acest lucru impune o sarcină importantă tuturor guvernelor patriei-mamă, ceea ce înseamnă, printre altele, că trebuie asigurate condiţiile pentru ca identitatea maghiară să poată fi păstrată.

Cum acest lucru trebuie început cât mai devreme, deja din copilărie, s-a ajuns la lansarea programului de dezvoltare a grădiniţelor din Bazinul Carpatic, ceea ce reprezintă cheia păstrării identităţii maghiarilor, a punctat politicianul maghiar.

“Dacă nu vom începe să asigurăm condiţiile necesare păstrării identităţii maghiare încă din grădiniţă, atunci ne asumăm, din păcate, şi riscul ca toată cauza să fie pierdută”, a spus Péter Szijjártó.

“Noi am creat şi vom continua să creăm, încă din copilărie, condiţiile necesare pentru ca maghiarii din Bazinul Carpatic să îşi poată păstra identitatea”, a subliniat ministrul de externe.

Péter Szijjártó a relatat că programul de dezvoltare a grădiniţelor funcţionează de şapte ani, iar în acest răstimp, din bugetul total de 57 de miliarde de forinţi (153 de milioane de euro), Ungaria a cheltuit 32 de miliarde de forinţi (86 de milioane de euro) pentru programele din Transilvania. Din această sumă au fost construite 90 de grădiniţe şi creşe noi şi au fost renovate peste 380 de astfel de instituţii.

Ministrul a vorbit, apoi, şi despre rolul bisericilor creştine în conservarea naţiunii, subliniind că este mult mai uşor să îţi păstrezi identitatea maghiară atunci când faci parte dintr-o comunitate, decât ai face-o la nivel individual. “Puterea şi capacitatea pe care o au bisericile în a crea şi dezvolta comunităţi este ceva ce aparţine categoriei miracolelor divine”, a spus Szijjártó.

“Dacă privim istoria naţiunii maghiare, vedem că în cazul nostru, creştinismul şi maghiaritatea au mers, mereu, mână în mână. Creştinismul nostru ne-a ajutat să ne păstrăm identitatea maghiară, iar maghiaritatea noastră ne-a ajutat să ne păstrăm credinţa creştină”, a spus politicianul.

În cele din urmă, ministrul a precizat că în urma realizării acestui fapt a luat naştere programul în urma căruia, din 2010 încoace, guvernul maghiar a construit 150 de biserici noi şi a contribuit la renovarea a peste 3000 de biserici, în tot Bazinul Carpatic.

În acest sens, ministrul a lăudat Eparhia Reformată de pe lângă Piatra Craiului, subliniind că aici vorbim despre construirea, în cadrul programului guvernamental ungar, a 17 grădiniţe noi şi renovarea altor 5, valoarea investiţiilor ridicându-se la suma totală de 4,5 miliarde de forinţi (12 milioane de euro).

“Munca şi efortul cu care s-a contribuit aici la crearea a 22 de mici comunităţi sunt unele nepreţuite”, a spus Péter Szijjártó.

Ad

Exit mobile version