Ministrul de externe maghiar la Fox News: Ne bazăm doar pe gazul rusesc deoarece gazele din Marea Neagră nu sunt exploatate

Ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó, a fost invitatul emisiunii Mariei Bartiromo de la postul de televiziune american Fox News, marţi, la New York, unde a vorbit despre faptul că în prezent, din motive care ţin de infrastructura şi de condiţiile geografice din Europa Centrală, Ungaria poate cumpăra cantităţi mari de gaze numai din surse ruseşti.

În cadrul emisiunii, şeful diplomaţiei ungare a fost întrebat în primul rând despre călătoria sa la Moscova, de luna trecută. Ministrul a explicat că Ungaria nu are coastă, aşadar fără dezvoltări ale infrastructurii central-europene, astăzi ţara se poate baza numai pe gazul care vine prin conducte.

Szijjártó a prezentat situaţia actuală şi a subliniat că ar mai fi existat o altă posibilitate – ca cei de la compania americană ExxonMobil şi compania petrolieră austriacă OMV ar fi decis să exploateze rezervele de gaze naturale din Marea Neagră, însă acest proiect nu a fost lansat.

“Astăzi, din păcate, dacă vrem să cumpărăm o cantitate mare de gaze în Europa Centrală, Rusia este singura sursă”, a spus Szijjártó.

Ministrul ungar de externe a amintit, apoi, că în ceea ce priveşte rutele de transport din vestul şi nordul Europei au apărut anumite provocări tehnice şi politice, însă datorită conductei care trece prin Turcia, Bulgaria şi Serbia – finalizată în urmă cu doi ani – aprovizionarea Ungariei este neîntreruptă.

Având în vedere că Rusia şantajează Europa cu privire la aprovizionarea cu energie, prezentatoarea Maria Bartiromo a întrebat dacă Guvernul Ungariei are vreun plan B. “Aceasta nu este o chestiune de planuri, vise sau iluzii, ci o chestiune de fizică şi matematică”, a răspuns Péter Szijjártó.

“Vise se pot face, însă dacă nu există resurse alternative în regiune şi dacă nu există alte oportunităţi de infrastructură, omul se află în mod clar într-o poziţie foarte proastă”, a spus politicianul maghiar.

În acest sens, ministrul a subliniat: capacitatea terminalelor GNL situate în jurul Ungariei nu este suficientă pentru a înlocui gazul natural rusesc, şi nu a început nici extracţia zăcămintelor de gaze din România.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Letonia a devenit unul dintre primii cinci importatori de cereale rusești

    Letonia, stat membru al Uniunii Europene și al NATO,...

    Ce se întâmplă pe piața imobiliară de lux din Dubai

    În ciuda conflictului continuu dintre SUA și Iran și...

    Articole relationate

    Categorii populare