CJ Hunedoara îl acuză pe prefectul liberal al județului: Cine plătește această campanie de imagine?

Politizare excesivă, gest tardiv și inutil! După ce, săptămâna trecută, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a solicitat prim-ministrului Nicolae Ionel Ciucă să ia urgent măsurile legale ce se impun astfel încât locuitorii din Munții Apuseni să beneficieze de reducerea cu 50% a tarifelor la energie electrică/gaze naturale/energie termică, în mod regretabil, subiectul este exploatat politic la nivel înalt.În aceste zile, locuitorii zonelor din Munții Apuseni care ar putea beneficia de reducerea tarifelor mai sus menționate, primesc scrisori semnate de prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, prin care sunt informați că demersul privind aceste facilități aparține PNL ca expresie a „ajutorului și respectului”, enumerând totodată pașii care trebuie urmați de beneficiari pentru a primi facturi reduse, afirmă Consiliul Județean Hunedoara într-o postare pe Faceboook.

„Documentul” nu poartă antetul Instituției Prefectului și nici număr de înregistrare, dar începe cu o scurtă introducere prin care expeditorul se prezintă și este semnat de „Prefectul Județului Hunedoara”. Cum este posibil acest lucru? Cine plătește această campanie de imagine și cine distribuie scrisorile menționate? Pe de altă parte, este greu de înțeles pentru toți cei care primesc astfel de scrisori de ce abia acum prefectul județului Hunedoara „se implică”, Ordinul comun privind normele metodologice de aplicare a OG 27/1996 fiind emis în data de 24 martie 2022! Abia după patru luni, abia după ce președintele Laurențiu Nistor a atras atenția că acest act normativ nu este respectat de furnizori, abia acum reprezentantul Guvernului în județ binevoiește „a informa” populația!Mai mult, primăriile au făcut deja aceste informări punând la dispoziția locuitorilor acestei zone modelul de cerere precum și celelalte informații necesare obținerii reducerii facturilor energie electrică/gaze naturale/energie termică, gestul prefectului fiind tardiv și inutil pentru oameni, mai spune CJ Hunedoara.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Letonia a devenit unul dintre primii cinci importatori de cereale rusești

    Letonia, stat membru al Uniunii Europene și al NATO,...

    Ce se întâmplă pe piața imobiliară de lux din Dubai

    În ciuda conflictului continuu dintre SUA și Iran și...

    Articole relationate

    Categorii populare