Ministrul de externe maghiar e ferm: Nici măcar nu discutăm

Guvernul maghiar nu este dispus nici măcar să discute problema embargoului asupra gazelor, a declarat ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó, luni, în Parlamentul Ungariei.

Ca răspuns la intervenţia lui István Simicskó (KDNP), şeful diplomaţiei ungare a explicat că Uniunea Europeană şi întregul continent european se confruntă cu mai multe provocări în acelaşi timp, iar acestea sunt atât de serioase, încât “şi una singură ar fi prea mult”. 

Războiul din Ucraina reprezintă o ameninţare de securitate extrem de gravă pentru Europa, în plus, “avem de-a face şi cu o provocare care afectează securitatea noastră energetică şi economică”, a explicat Szijjártó. Deocamdată, Uniunea Europeană nu a reuşit să facă faţă acestor provocări, a adăugat politicianul.

Potrivit acestuia, răspunsurile de până acum nu au ajutat la direcţionarea conflictului de război către o soluţie; în plus, competitivitatea Europei s-a deteriorat semnificativ în ultima perioadă. 

Péter Szijjártó a amintit că la sfârşitul anului trecut, a apărut prima dată întrebarea dacă vor fi destui purtători de energie, şi aceasta a fost prima ocazie în care întrebarea nu se referea la preţ, ci la disponibilitatea unui număr suficient de mare de purtători de energie. “Din păcate, şi acum ne aflăm într-o situaţie la fel de dificilă”, deoarece livrările de gaze din Rusia către Europa au scăzut semnificativ, iar preţul gazelor naturale creşte într-o măsură care reuşeşte să îngenuncheze economiile europene, a spus ministrul. 

Szijjártó a anunţat că centrul de greutate al livrărilor de gaze naturale către Ungaria s-a mutat pe ruta de sud. În Ungaria ajung în fiecare zi aproximativ 30 de milioane de metri cubi de gaze naturale, iar peste jumătate din această cantitate soseşte pe ruta de transporturi din sud, adică prin Turcia, Bulgaria şi Serbia, a explicat ministrul. 

Péter Szijjártó a explicat că s-a decis achiziţionarea de gaze naturale şi peste cantităţile stabilite în contractele încheiate pe termen lung, dorindu-se achiziţionarea unei cantităţi care poate fi stocată fizic în depozitele de gaze din Ungaria, până la începutul sezonului rece.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Adrian Năstase acuză afacerea din spatele prosumatorilor

    Aproape 300.000 de români au devenit prosumatori. Și-au instalat...

    Trump publică o fotografie cu Kim Jong Un: Avem relații excelente

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a publicat...

    Asia de Sud-Est: America pierde, China câștigă

    În țările din Asia de Sud-Est cresc îndoielile cu...

    S-au furat 210 statui ale lui Mozart din grădina casei sale din Salzburg

    Persoane necunoscute au furat 210 statui ale compozitorului Wolfgang...

    Siria păstrează bazele rusești in ciuda presiunilor externe

    Siria demonstrează că este gata să păstreze relații de...

    Financial Times: De ce ascunde Ucraina numărul rachetelor rusești

    Ucraina a încetat să raporteze public rachetele lansate de...

    Bloomberg: Blocada americană împotriva Iranului mai mult pe hârtie

    Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a anunțat pregătiri pentru...

    The Economist: Marea surpriză economică a războiului din Iran

    China a preluat în mod neașteptat rolul OPEC de...

    Articole relationate

    Categorii populare