Home Analize Ministrul de externe maghiar acuză UE: Vor un val masiv de migraţie...

Ministrul de externe maghiar acuză UE: Vor un val masiv de migraţie ilegală din Afganistan

0

A avut loc o dezbatere serioasă, câteodată dură, uneori aprinsă asupra situaţiei din Afganistan, dar, din păcate, unele state membre ale UE şi instituţiile de la Bruxelles au revenit pe traiectoria greşită din 2015, a spus Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, vineri, la Brdo pri Kranju (Slovenia), în ziua a doua a reuniunii informale la care au participat miniştrii de externe ai statelor UE, transmite agenția maghiară de știri MTI.

“După ce în ultimele zile am auzit tot timpul că nu vor să
repete greşelile crizei migraţioniste din 2015, totuşi, la
întâlnire nu s-a întâmplat nimic, în afară de faptul că am revenit
încet pe traiectoria din 2015”, a subliniat ministrul.

El a adăugat că s-a discutat aprins dacă trebuie sau nu să li
se solicite talibanilor să permită plecarea afganilor care doresc
să părăsească ţara, însă un grup de ţări din Europa Centrală au
respins ideea.

Potrivit lui Péter Szijjártó, demersul ar fi fost practic o
invitaţie către toţi afganii care vor să părăsească Afganistanul.

Este o atitudine foarte periculoasă, iresponsabilă, deoarece 39
de milioane de oameni trăiesc în Afganistan, jumătate din populaţie
a trăit din ajutorul umanitar şi înainte de venirea talibanilor la
putere şi cel puţin 4 milioane de persoane sunt refugiaţi în
propria lor ţară, a adăugat ministrul.

“O asemenea declaraţie generală nu va avea alt rezultat decât
pornirea unui val masiv de migraţie ilegală din Afganistan”, a
explicat Péter Szijjártó.

El a subliniat că cehii, polonezii, slovenii, croaţii şi
ungurii au argumentat cu fermitate împotriva migraţiei.

“Ştim precis că Afganistanul este unul din focarele
terorismului, acesta a fost unul din motivele pentru care a început
intervenţia militară în urmă cu 20 de ani”, a spus el, adăugând că
pornirea unui exod atât de important din Afganistan va oferi
oportunitatea de a veni în Europa pentru sute sau mii de terorişti.

Traseul migraţiei este de asemenea evidentă, masele pornite din
Afganistan pot ajunge practic nestingherit până în Turcia şi în
Balcanii de Vest, a subliniat Szijjártó.

“Noi, ungurii, avem o poziţie clară: i-am evacuat pe afganii
care ne-au ajutat, nu suntem dispuşi să acceptăm alţii pe lângă ei,
nu vrem nici măcar să examinăm această posibilitate”, a declarat
ministrul.

“Pentru noi, securitatea ţării şi a poporului maghiar este
lucrul cel mai important” – a subliniat Szijjártó.

Ministrul a precizat că cei din Europa Centrală au afirmat clar
că dacă cineva ar nutri ideea unui nou sistem de cote, să uite de
ea cât mai repede. Fiecare ţară are dreptul suveran de a decide pe
cine doreşte să lase în propria ţară şi cu cine doreşte să trăiască
împreună.

“Nimeni nu ne poate impune nicio decizie în acest sens, nici
Bruxelles, nici chiar Comisia Europeană”, a spus Péter Szijjártó.

Ad

Exit mobile version