Ministrul de externe chinez la Budapesta: Firmele chinezeşti investesc din ce în ce mai mult în Ungaria

În ultimii ani, Ungaria şi China au stabilit o cooperare strategică cuprinzătoare de care economia ungară a beneficiat foarte mult, a declarat Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, după ce l-a primit, luni, la Budapesta, pe omologul său chinez Vang Ji.

În primele minute ale întrevederii, desfăşurată într-un cerc restrâns, şeful diplomaţiei ungare a declarat că aceasta a fost a 15-a oară când s-a întâlnit cu ministrul de externe din China, pe care l-a numit prietenul său, şi că acest lucru a contribuit în mod semnificativ la stabilirea unei cooperări strategice şi cuprinzătoare.

Politicianul a mai subliniat că, în timpul actualei crize economice, “în ciuda tuturor dificultăţilor, Ungaria a reuşit să îşi menţină produsul intern brut (PIB) pe o traiectorie de creştere”.

Şeful diplomaţiei ungare a afirmat că acest lucru s-a putut realiza şi datorită faptului că Ungaria se situează în fruntea industriei auto, aflată în transformare, care este liderul economiei europene.

“Acest lucru se datorează în mare parte faptului că firmele chinezeşti investesc din ce în ce mai mult în Ungaria, iar cea mai mare investiţie făcută vreodată în economia ungară a fost anunţată anul trecut, în anul negru pentru economia globală, care a fost o investiţie chineză, şi pentru aceasta vă transmitem mulţumiri”, a declarat Szijjártó.

Vang Ji a subliniat că, deşi China şi Ungaria sunt foarte îndepărtate din punct de vedere geografic, relaţiile dintre cele două ţări se dezvoltă foarte bine.

Acesta a adăugat că există respect şi încredere reciprocă între părţi, că se sprijină reciproc în rezolvarea dificultăţilor şi există o relaţie foarte strânsă între lideri, ceea ce contribuie în mare măsură la consolidarea legăturilor.

Vang Ji a afirmat că Beijingul apreciază “politica favorabilă Chinei” a Guvernului ungar, care oferă sprijin în anumite probleme la forurile internaţionale.

China este, de asemenea, pregătită să ajute Ungaria în interesul suveranităţii, securităţii şi dezvoltării sale, a mai subliniat şeful diplomaţiei de la Beijing.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ikea va concedia 3% din angajați

    Producătorul suedez de mobilă IKEA a anunțat astăzi că...

    Meloni face presiuni la Bruxelles pentru renunțarea la deficitul bugetar din cauza prețurilor mari la energie

    Prim-ministrul italian Giorgia Meloni i-a trimis o scrisoare președintelui...

    FNGCIMM și Intesa Sanpaolo Bank semnează Convenția de Garantare Plafon pentru refinanțarea creditelor IMM

    Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici...

    Liderul PNL Iași îl toarnă pe Bolo că ține in funcție un prieten pesedist

    Liderul liberal de la Iași Alexandru Muraru îl toarnă...

    Soros a pierdut o grămadă din bani din proiectul de la Doicești

    Soros Fund Management LLC şi-a redus la jumătate participaţia...

    Articole relationate

    Categorii populare