Șeful diplomației britanice, David Lammy, a salutat luni ‘finețea’ lui Donald Trump, care urmează să fie învestit președinte al SUA pentru a doua oară, adăugând că acesta nu este un ‘instigator la război’, informează AFP.
În 2018, în timpul primului mandat al lui Donald Trump la președinția SUA, laburistul britanic, pe atunci în opoziție, îl calificase pe acesta drept ‘sociopat cu simpatii neonaziste’ și ‘tiran cu perucă’.
În timpul unui interviu la BBC Radio 4 luni, David Lammy, ministru al afacerilor externe din iulie, a estimat că ‘în acest rol (…) este necesar să se dea dovadă de realism, adică să se ia lumea așa cum este și nu așa cum ați vrea să fie’.
‘Trebuie să ținem cont de faptul că 77 de milioane de americani au votat pentru el’, a declarat David Lammy.
În septembrie, Lammy îl însoțise pe premierul britanic Keir Starmer la un dineu cu miliardarul, la New York.
‘Donald Trump pe care eu l-am întâlnit (…) avea o finețe incredibilă, era generos, foarte atent să fie o gazdă bună, foarte amuzant, foarte, foarte amical, foarte prietenos, trebuie să vă zic, față de Regatul Unit, față de familia noastră regală și față de Scoția’, a adăugat șeful diplomației britanice.
