spot_img
joi, 15 ianuarie, 2026
-0.8 C
București

Ministrul de externe britanic acuză America

SUA riscă securitatea occidentală întârziind ajutorul pentru Ucraina, va avertiza ministrul de externe britanic David Cameron cu prilejul unei vizite la Washington, relatează luni DPA.

Cameron îi va spune lui Mike Johnson, preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, să-şi convingă colegii să nu mai blocheze pachetul de ajutor în valoare de 95 de miliarde de euro, în cadrul unei întâlniri faţă în faţă.

Potrivit ziarului Telegraph, Cameron va spune că Regatul Unit şi UE şi-au stabilit pachetele de ajutor pentru Ucraina şi că îndeamnă SUA să le urmeze.

Regatul Unit s-a angajat să furnizeze 2,5 miliarde de lire sterline (3,1 miliarde de dolari) pentru a ajuta Kievul, în timp ce UE va aloca pe patru ani 50 de miliarde de euro (54 de miliarde de dolari).

Într-un articol de opinie comun din The Telegraph, David Cameron şi omologul său francez Stéphane Séjourné au lansat un apel către ceilalţi aliaţi să suplimenteze finanţarea pentru Ucraina.

Articolul marchează 120 de ani de „Antantă cordială”, o serie de acorduri între Franţa şi Marea Britanie care au deschis calea către ameliorarea relaţiilor între cele două ţări.

„Suntem amândoi foarte clari – Ucraina trebuie să câştige acest război. Dacă Ucraina pierde, noi toţi pierdem. Costurile eşecului în a susţine Ucraina acum vor fi mai mari decât costurile respingerii lui Putin”, afirmă cei doi în articol.

„Dar, aşa cum am discutat în timpul Conferinţei de la Paris din februarie, trebuie să facem chiar mai mult să ne asigurăm că învingem Rusia. Lumea ne urmăreşte şi ne va judeca dacă dăm greş”, au adăugat cei doi miniştri de externe.

Semnalând nevoia de a spori sprijinul internaţional pentru Ucraina, David Cameron şi Stéphane Séjourné au mai transmis: „Nu ţine de Franţa şi de Marea Britanie singure să rezolve aceste provocări. Dar, împreună, îi putem atrage pe alţii alături de noi în depăşirea lor”.

Duminică, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat că ţara sa va pierde războiul dacă nu se va aproba în Congres continuarea sprijinului american.

În precedenta sa vizită la Washington, Cameron i-a comparat pe cei care blochează sprijinul american către Ucraina cu cei care au încercat să evite conflictul cu Germania nazistă în anii 1930. Afirmaţiile sale au fost condamnate de membra Congresului Marjorie Taylor Greene, din tabăra republicană pro-Trump.

Ministrul de externe britanic i-a îndemnat de asemenea pe aliaţii NATO să-şi crească la 2% din PIB cheltuielile pentru apărare, pentru a se pregăti de posibila revenire a lui Donald Trump la Casa Albă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rușii au cucerit in 2 săptămâni din ianuarie 300 de kilometri pătrați

    Forțele ruse au cucerit peste 300 de kilometri pătrați...

    Gafă la Interne cu o poezie de Eminescu

    Câteva versuri dintre-o poezie a lui Mihai Eminescu postate...

    The Economist: Rușii înaintează încet

    Săptămânalul britanic The Economist creionează un tablou pesimist al...

    Trump nu crede in fiul șahului Iranului

    Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri că liderul...

    Ministrul de externe iranian anunță că revoltele s-au terminat

    Ministrul iranian de externe, Abbas Arakchi, a declarat astăzi...

    Articole relationate

    Categorii populare