Ministrul comunicatiilor si-a pus tata si cumnata in functii publice

Noul ministru al comunicatiilor, timisoreanul Sorin Grindeanu, are probleme la mapa profesionala cum s-ar spune. In calitate de politician influent in zona de Vest a tarii, Grindeanu si-a uns tatal, dar si cumnata, sefi pentru Inspectoratele scolare din Timis si Caras Severin.

Primul a fost tatal, Nicolae Grindeanu, pe care la inceputul anului l-a pus sef la Inspectoratul scolar din Caras Severin. Ilegal, spunea seful Consiliului Judetean, Sorin Frunzaverde. A doua cumnata, sefa la Timis tot la invatamant.

Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde, a transmis o adresă ministrului Educației Naționale, Remus Pricopie, prin care invoca  o serie de motive cu privire la legalitatea numirii lui Nicolae Grindeanu pe funcția de inspector general. Prin urmare, solicita aplicarea legii. ,,Conform Legii nr.1/2011 a educaţiei naţionale, în vigoare la acea dată, în speță art.284 alin (2), personalul de conducere se pensionează la data împlinirii vârstei legale de pensionare, iar după acea dată se interzice deținerea oricărei funcții de conducere, de îndrumare şi de control. Pe cale de consecință, nu putea să mai ocupe niciun fel de funcţie de conducere, de îndrumare şi de control și nici măcar pe cea de execuție, dar, conform Ordinului OMECTS nr.5552/2011, în speţă art.11 alin.(1), personalul didactic de predare, de conducere, îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar, care îndeplineşte vârsta de pensionare, se pensionează, de regulă, la data încheierii anului şcolar, acesta continuându-și activitatea până la data de 31.08.2012. Conform tuturor actelor normative în vigoare, la data de 31.08.2012, domnul Nicolae Grindeanu își pierdea toate calitățile, în principal pe cea de profesor titular şi, în subsidiar, pe cea de conducere de inspector şcolar general adjunct”, se arată în adresa semnată de Sorin Frunzăverde și transmisă ministrului invatamantului.

 

Potrivit aceluiași document semnat de Frunzaverde, după perioada august 2012, neţinându-se cont de niciun fel de prevedere legală, Nicolae Grindeanu a fost numit, prin detașare în interesul învățământului, în funcția de conducere de inspector școlar adjunct, acesta pierzându-și, prin efectul legii, calitatea de profesor titular și fiindu-i interzis prin lege organică să ocupe o funcție de conducere, îndrumare și control. Conform legii, nu putea să-i fie rezervată o catedră după pensionare, acesta putea fi remunerat doar cu plata cu ora, calitate care nu-l îndreptățea, pensionar fiind, să ocupe funcții de conducere de orice ,,Printr-un fals i s-a menținut domnului Nicolae Grindeanu calitatea de profesor titular și pe cale de consecință i s-a rezervat o catedră, contrar tuturor actelor normative invocate precedent, sens în care i s-a conferit calitatea de inspector şcolar general adjunct şi/sau inspector şcolar general (în prezent)”, susținea Sorin Frunzăverde. Pricopie insa a aprobat numirea lui Grindeanu tatal.

La Timis, Sorin Grindeanu a numit-o in fruntea Inspectoratului Scolar pe cumnata sa, Aura Danielescu,

Hot this week

Topics

Mai mult

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Articole relationate

    Categorii populare