Ministrul adjunct de interne bulgar demis după confruntările violente de la Sofia

Premierul Bulgariei, Nikolai Denkov, a declarat că l-a demis pe ministrul adjunct de interne, Stoian Temelakiev, responsabil direct cu activitatea operaţională din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Eliberarea sa din funcţie a fost decisă în urma ciocnirilor violente dintre poliţişti şi suporteri bulgari, joi seară, la Sofia. În urma protestului suporterilor, care a degenerat în violenţe, au fost răniţi atât poliţişti, cât şi civili. „Există solicitări pentru demisia ministrului de interne, Kalin Stoianov, voi discuta această problemă cu viceprim-ministrul Maria Gabriel, care se află în străinătate. Vom discuta şi următorii paşi pe această temă. În loc de o sărbătoare a fotbalului, ieri (joi, n.r.) am asistat la scene groaznice de violenţă. Principala cauză este conducerea Federaţiei Bulgare de Fotbal, care a dus la declinul fotbalului bulgăresc, fără perspective vizibile de dezvoltare. Acţiunile haotice ale acestei conduceri în legătură cu organizarea meciului de ieri au intensificat tensiunile. La aceasta, se adaugă şi erorile de organizare comise de către conducerea Ministerului de Interne şi Direcţiei de Poliţie din Sofia, care au adunat la un loc agitatori violenţi ai echipelor de fotbal”, a declarat premierul bulgar.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Liderii UE vor să îl calmeze pe Zelenski in relația cu Trump

    Liderii UE intenționează să poarte discuții private cu președintele...

    Zampolli vrea un meci de fotbal intre SUA și Rusia

    Reprezentantul special al SUA pentru parteneriate globale, ambasadorul Paolo...

    Ucraina a rămas fără rachete Patriot

    Forțele militare ucrainene și-au epuizat întreaga rezervă de rachete...

    2 lideri ai PNL s-au amenințat cu bătaia

    Ce face disperarea pentru putere! La PNL se lasă...

    Reducerea finanțării europene pentru agricultura românească cu 6,5 miliarde euro: EFECTE

    România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de...

    Armistițiul energetic dorit de Trump a căzut

    Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor rusești, a declarat...

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Articole relationate

    Categorii populare