Ministru italian: Suntem într-o economie de război, iar în această economie de război, unele țări vor suferi mult mai mult din cauza deciziilor altora în domeniul energiei

Ministrul pentru tranziţie ecologică, Roberto Cingolani, a declarat că Europa a trecut la o „economie de război”.

„Suntem într-o economie de război, iar în această economie de război, unele țări vor suferi mult mai mult din cauza deciziilor altora în domeniul energiei” – a declarat Cingolani, citat, duminică, de Agenţia ANSA. Potrivit ministrului italian, Comisia Europeană discută cel de-al doilea Plan de redresare (de restabilire a economiile țărilor europene, după exemplul celui adoptat după pandemie). Anterior, Roberto Cingolani a asigurat că Italia ar putea scăpa de dependența de gazul rusesc (care reprezintă 40% din toate importurile de gaze) până în 2024. Totodată, ministrul italian a recunoscut că, fără gaz rusesc, țara va avea probleme în iarna care vine.

Hot this week

Topics

Mai mult

    De ce a vrut Trump acordul Diesel cu Putin

    Președintele SUA, Donald Trump, a ajuns la un acord...

    Culisele înțelegerii ruso-americane. Ce au oferit americanii

    Statele Unite ale Americii au oferit Rusiei trei stimulente...

    Zelenski susține că nu știe despre anunțul lui Trump privind un armistițiu energetic cu Rusia

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat astăzi că nu...

    Trump anunță un armistițiu energetic intre Ucraina și Rusia

    Un armistițiu energetic este stabilit între Rusia și Ucraina;...

    Articole relationate

    Categorii populare