Ministerul Sănătății dă dreptate celor peste 2000 de orșoveni care au cerut redeschiderea Spitalului Municipal/ Constantin Popescu: Direcția de Sănătate Publică Mehedinți este obligată să ia măsuri urgente și să rezolve problema

Petiția noastră, semnată de peste 2.000 de persoane, pentru redeschiderea Spitalului Municipal Orșova a primit un răspuns din partea Ministerului Sănătății, care a considerat că este pe deplin justificată și întemeiată, a scris pe facebook candidatul PSD la Primăria Orșova, Constantin Popescu.

CE SUSȚINE CONSTANTIN POPESCU:

Sesizarea noastră, a orșovenilor, a fost înaintată Direcției de Sănătate Publică Mehedinți, care trebuie să transmită cu celeritate un punct de vedere cu privire la asigurarea accesului la serviciile de asistență medicală a populației din zonă, precum și măsurile întreprinse în acest sens.

Prin măsurile dispuse cu fermitate de către Ministerul Sănătății, din acest moment, Direcția de Sănătate Publică Mehedinți este obligată să ia măsuri urgente și să rezolve problema semnalată de noi.

În acest sens, Spitalul Municipal Orșova va asigura atât tratarea pacienților COVId-19, cât și a celor care suferă de alte afecțiuni, cu respectarea circuitelor funcționale complet separate și izolarea pacienților COVID-19. Mai exact, există obligația ca Spitalul să deschidă un sector distinct, cu intrare separată, care să deservească asistența medicală a populației, fără a mai fi nevoie ca pacienții non-COVID să fie transferați sau direcționați către alte spitale.

Demersurile noastre nu au rămas fără ecou și, împreună, vom reda Spitalul orșovenilor!

Hot this week

Topics

Mai mult

    Unde îl pot lovi democrații pe Trump

    Victoria Partidului Democrat în alegerile intermediare din SUA a...

    Macron spune că liderii europeni de azi sunt zero: Îmi e dor de Merkel

    Președintele francez Emmanuel Macron a evaluat întâlnirile cu liderii...

    Revolte la Kiev din cauza penelor de curent: Avem 20 de minute pe zi

    Locuitorii din Kiev au blocat drumurile din apropierea localităților...

    Anticorupția de la Kiev îl vrea pe șeful parlamentarilor lui Zelenski

    Înalta Curte Anticorupție a Ucrainei a ordonat procurorului general...

    Unii republicani discută „viața după Trump”

    În urma înfrângerii lor la alegerile intermediare din 3...

    Dispariția trezorierului lui Vučić

    În Serbia, unul dintre aliații cheie ai fostului președinte...

    Trump: Democrații vor fi distruși dacă vor încerca destituirea mea

    Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul...

    Articole relationate

    Categorii populare