spot_img
2.2 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăAnalizeMinisterul german de Finanțe: Viitorul economiei e sumbru

Ministerul german de Finanțe: Viitorul economiei e sumbru

-

Perspectivele economice pentru Germania sunt sumbre din cauza creşterii preţului energiei şi a perturbărilor din lanţurile de aprovizionare, a avertizat vineri Ministerul de Finanţe, un mesaj întărit de avansul record al preţurilor de producţie, transmite Reuters conform Agerpres.

- Reclama -

Cea mai mare economie europeană a stagnat în trimestrul doi din 2022, războiul din Ucraina, creşterea preţului energiei, pandemia şi perturbările din lanţurile de aprovizionare aducând economia aproape de recesiune.

- Advertisement -

„Perspectivele privind viitoarele evoluţii ale economiei sunt în prezent sumbre şi sunt marcate de un grad ridicat de incertitudine. Livrările de gaze ruseşti semnificativ mai scăzute, creşterea persistentă a preţului energiei şi al altor bunuri, precum şi perturbările din lanţurile de aprovizionare care durează mai mult decât ne-am aşteptat, acestea fiind legate şi de restricţiile impuse în China, afectează semnificativ evoluţia economiei”, se arată în raportul lunar publicat vineri de Ministerul de Finanţe.

În iulie, preţurile de producţie au înregistrat o creştere record, atât faţă de luna precedentă, cât şi faţă de perioada similară din 2021, în special în urma creşterii preţului energiei, conform datelor publicate vineri de Oficiul Federal de Statistică (Destatis).

- Advertisement -

Per ansamblu, preţul energiei a urcat cu 105% faţă de iulie 2021, din cauza preţurilor mai ridicate ale gazelor naturale şi electricităţii, a precizat Destatis.

Săptămâna aceasta, Guvernul german a anunţat impunerea unei noi taxe pe gaze, menite să ajute companiile de utilităţi să acopere costul înlocuirii livrărilor ruseşti.

Taxa va fi impusă de la 1 octombrie şi va rămâne în vigoare la finalul lunii martie 2024. Nivelul taxei a fost stabilit la 2,419 eurocenţi/kWh şi va duce la creşterea facturilor de energie atât pentru companii cât şi pentru gospodării.

Pentru a atenua impactul, Germania va reduce temporar TVA la gazele naturale, de la 19% la 7%, în perioada octombrie 2022 – martie 2024.

Preţul mai ridicat al energiei va sprijini şi creşterea inflaţiei: în iulie rata anuală a inflaţiei în Germania s-a situat la 8,5%, în linie cu nivelul record de 8,9% înregistrat în zona euro. În aprilie, Guvernul german previziona că inflaţia se va situa la 6,1% în 2022.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img