spot_img
miercuri, 14 ianuarie, 2026
-3.3 C
București

Ministerul Familiei îşi doreşte continuarea programului privind fertilizare in vitro şi în 2025

Ministerul Familiei îşi doreşte continuarea programului privind fertilizare in vitro şi în 2025, în acest sens fiind pus în consultare un proiect care prevede acordarea unui sprijin financiar în valoare de 15.000 lei pentru maximum 10.000 de beneficiari.

Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse anunţă deschiderea procesului de transparenţă decizională pentru Proiectul de Hotărâre a Guvernului privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1103/2022 pentru aprobarea Programului social de interes naţional de susţinere a cuplurilor şi a persoanelor singure, pentru creşterea natalităţii.

Proiectul vizează continuarea şi în anul 2025 a Programului FIV, prin care se acordă sprijin financiar în valoare de 15.000 lei pentru maximum 10.000 de beneficiari, oferind astfel suport financiar pentru procedurile de fertilizare in vitro, destinat cuplurilor şi persoanelor singure, care au nevoie de acest tip de tratament, arată sursa citată.

”Iniţiativa răspunde scăderii alarmante a natalităţii şi problemelor financiare cu care se confruntă familiile din România. Costurile ridicate ale procedurilor FIV şi lipsa sprijinului financiar constituie obstacole majore pentru multe cupluri care îşi doresc copii, dar se confruntă cu probleme de infertilitate”, precizează reprezentanţii ministerului.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Franța, scandal cu Germania pe cumpărarea de arme americane pentru Ucraina

    Franța încearcă să împiedice Ucraina să achiziționeze arme din...

    Scandal cu percheziții cu deputați cumpărați in Ucraina

    Liderul uneia dintre fracțiunile parlamentare ale Radei Supreme este...

    Bolo dă atacul la cooperativele agricole

    Facilitățile fiscale acordate cooperativelor agricole prin legea destinată acestora...

    52 miliarde de euro, necesarul de finanţare total al României în 2026

    Guvernul estimează că se va împrumuta cu cel puţin...

    Zelenski, nervos că europenii nu au plătit armele americane pentru Ucraina

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a raportat probleme legate de...

    3 țări din Golf cer Americii să nu atace Iranul: DESPRE CE PERICOLE AVERTIZEAZĂ

    Arabia Saudită, Omanul și Qatarul încearcă să influențeze Statele...

    Bolo dă atacul și la universități

    Premierul Ilie Bolojan, care tocmai ce a preluat interimar funcția de...

    Articole relationate

    Categorii populare