Home Actualitate Ministerul Educației de la Kiev o ține cu „limba moldovenească” inventată de...

Ministerul Educației de la Kiev o ține cu „limba moldovenească” inventată de Stalin: „Limba moldovenească” este limbă UE

0

Ministerul Educației de la Kiev informează Consiliul Național al Românilor din Ucraina că „instituțiile de învățământ secundar general, în care funcționează clase cu predare în limba moldovenească pot să folosească modelul raportului dintre limba de stat și limba moldovenească la diferite niveluri de învățământ școlar, stabilit pentru persoanele aparținând minorităților naționale din Ucraina ale căror limbi sunt limbile oficiale ale Uniunii Europene”, ceea ce este o recunoaștere directă că „limba moldovenească” este limbă UE, dar aceasta nu este numită aceeași cu limba română, transmite BucPress de la Cernăuți.

Agenția BucPress reamintește că în iulie și septembrie a.c. Consiliul Național al Românilor din Ucraina (CNRU), care reunește peste 20 de societăți național-culturale și organe de presă ale comunității românești din Ucraina (regiunile Cernăuți, Transcarpatică, Odesa și Kiev), s-a adresat Ministerului Educației și Științei din Ucraina (atenționând și ministerele de profil din Republica Moldova și România), solicitând rezolvarea oficială și definitivă a problemei legate de predarea în „limba moldovenească” în școlile din regiunea Odesa. CNRU a cerut în primul rând să se recunoască oficial și public că așa-numita limbă „moldovenească” este, de facto, limbă română. Inexistenta limbă „moldovenească”, inventată de Iosif Stalin, în mod tendențios și din interese geopolitice a fost implementată la sfârșitul secolului al XX-lea în procesul de învățământ din regiunea Odesa pentru cetățenii românofoni ai Ucrainei (unii dintre aceștia identificându-se drept moldoveni). Limba „moldovenească” a fost introdusă în mod artificial în procesul de învățământ școlar din regiunea Odesa în anul 1998, fără consultarea părinților elevilor, a pedagogilor și a specialiștilor, a scris comitetul coordonator CNRU în demersurile sale.

Ad

Exit mobile version