Home Analize Militari germani au intonat cântece antisemite şi radical extremiste de dreapta într-o...

Militari germani au intonat cântece antisemite şi radical extremiste de dreapta într-o misiune în Lituania

0

Armata germană a lansat două proceduri pentru destituirea mai multor infanterişti pentru conduită nepotrivită în timpul unei misiuni NATO în Lituania, transmite luni DPA conform Agerpres.

În total şase soldaţi germani nu mai au permisiunea de a-şi îndeplini atribuţiile în cadrul armatei, a confirmat un purtător de cuvânt militar german. Cazurile implică acuzaţii de discriminare pe bază de gen în dauna unei femei soldat şi de încălcarea autodeterminării sexuale.

În plus, soldaţii respectivi sunt acuzaţi de declaraţii antisemite şi extremiste de dreapta.

Incidentele din Lituania au dus la retragerea unui pluton de infanterie blindată din misiunea aliată ‘Enhanced Forward Presence’.

Publicaţia germană Der Spiegel a relatat că la o petrecere desfăşurată într-un hotel din Lituania la finalul lui aprilie au fost auzite cântece antisemite şi radical extremiste de dreapta.

Ad

Exit mobile version