Home Analize „Milionarii Patrioți” ii cer premierului britanic să le mărească taxele

„Milionarii Patrioți” ii cer premierului britanic să le mărească taxele

0

Un grup de milionari, printre care fostul fotbalist Gary Lineker și producătorul muzical Brian Eno, i-au trimis o scrisoare noului prim-ministru britanic Andy Burnham, solicitându-le o creștere a impozitelor, relatează astăzi BBC.

„Ne permitem. Nu vorbim despre taxe mai mari pentru cei care se trezesc și merg la muncă în fiecare zi pentru a-și câștiga existența, ci pentru cei mai bogați, al căror venit provine din averea pe care o dețin”, au declarat 120 de britanici bogați în scrisoare.

În scrisoare, care a fost inițiată de organizația „Milionarii Patrioți”, se adaugă că această măsură ar duce la o societate mai dreaptă și se solicită „redistribuirea bogăției și a puterii de la cei mai bogați”.

Ad

Exit mobile version