Home Analize Mii de tone de armament și muniție au plecat din România în...

Mii de tone de armament și muniție au plecat din România în Siria

0

România și Bulgaria au jucat un rol-cheie în înarmarea grupărilor rebele din Siria, țară devastată de peste șase ani de război civil, în care au murit, până acum, aproximativ 400 de mii de oameni, scrie RISE Project conform Replica de Constanța.

Tot RISE Project susține că facțiunile rebele siriene, sprijinite de Statele Unite, care luptă atât împotriva grupării teroriste Statul Islamic (ISIS), cât și contra dictatorului Bashar al-Assad, au primit arme și muniție trimise inclusiv din portul Constanța. Pe hârtie, aceste exporturi de armament s-au oprit în Iordania și Turcia, dar o investigație BIRN și OCCRP, la care au contribuit și reporteri RISE Project, arată că destinația finală a fost teatrul de război din Siria.

Aproape 1000 de tone de arme și muniție, inclusiv lansatoare de rachete anti-tanc RPG-7, au plecat, în decembrie 2015, din Constanța către porturile militare din Aqaba (Iordania) și Agalar (Turcia). Alte 2000 de tone de armament au fost încărcate în martie 2016 din Constanța și, respectiv, portul Burgas, Bulgaria, și au ajuns în portul iordanian Aqaba de la Marea Roșie, în aprilie 2016.

Ruta Burgas – Constanța a fost folosită din nou, în septembrie 2016, când vasul cargo NV Norfork, încărcat cu zeci de containere metalice, a ajuns în cel mai mare port românesc. Indicatoarele de avertizare “explozibil” erau aplicate pe fiecare container, semn că transportul nu era unul de rutină.

Transportul fusese antamat de SOCOM, Divizia de Operațiuni Speciale a Pentagonului, pentru a introduce 1600 tone de muniție în Turcia și Iordania, două din statele care se învecinează cu Siria.

Divizia Pentagonului recunoaște existența transporturilor, dar refuză să confirme destinația finală a armelor. Pentagonul a declarat pentru BIRN și OCCRP că în 2016 a furnizat echipamente către grupări ale opoziției siriene, atent verificate. Peste 20 de livrări făcute din avion, 100 zboruri tip cargo și 500 de tiruri. Ritmul transporturilor a crescut pe măsură ce rebelii încercau să recâștige Raqqa, așa-zisa capitală a ISIS.

Guvernele din România și Germania au declarat jurnaliștilor BIRN și OCCRP că nu au știut de rolul pe care l-au jucat în furnizarea de armament către Siria. Din decembrie 2016, Pentagonul a oprit transporturile prin Germania.

În România, Departamentul pentru Controlul Exporturilor (ANCEX), din cadrul Ministerului Afacerilor de Externe (MAE), autorizează importurile și exporturile de produse militare. Reprezentanții instituției spun că nu a fost eliberată nicio licență de export armament sau muniție cu destinația Siria. Nici pentru guvernul de la Damasc, nici pentru vreo facțiune rebelă din acestă țară.

De altfel, MAE susține că România nu a mai efectuat exporturi de produse militare către Siria din anii ‘90. Conform MAE, în perioada 2014-2016, reprezentanții ANCEX au autorizat șase exporturi, în care companii românești au vândut armament corporației americane Sierra Four Industries Corp., în calitate de subcontractor al Guvernului SUA. În aceeași perioadă, Pentagonul susține că a achiziționat din România arme de 38,7 milioane de dolari pentru rebelii sirieni.

Ad

Exit mobile version