Migrația românilor în Marea Britanie bate toate recordurile

Românii sunt acum pe locul al treilea ca număr de migranți în Regatul Unit în ultimele 12 luni, potrivit datelor statistice publicate de Oficiul Național de Statistică. Migrația netă a românilor și bulgarilor în Marea Britanie a fost de 50000 în anul încheiat la 30 iunie 2015, un salt de 70% față de anul precedent, plasând aceste cifre la un nivel fără precedent, transmite RFI.

Dintre cei 50000 de români și bulgari în plus față de anul precedent 42000, adică 84%, au venit în Marea Britanie în căutare de lucru. Potrivit datelor publicate de ONS în luna august numărul românilor din Regatul Unit a fost de 175000 în anul 2014.

O statistică mai exactă este aceea a Numerelor de Asigurare Națională (NINO) emise cetățenilor români și bulgari – 206000 în anul încheiat la 30 septembrie 2015, față de 135000 în anul precedent și tot atâtea câte au fost emise cetățenilor din afara Uniunii Europene în aceeași perioadă. Cetățenilor din restul celor 25 de state membre UE le-au fost emise 243000 de NINO în anul încheiat la 30 septembrie 2015.

NINO este necesar unei persoane pentru a lucra legal în Regatul Unit, a putea plăti taxe și impozite și a beneficia de asistență medicală, servicii și alocații sociale.

Datele publicate de ONS arată totodată o migrație netă record de 336000 în anul încheiat la 30 iunie 2015, grosul fiind reprezentate de sosirile de cetățeni din țările UE.

Migrația netă de 50000 de români și bulgari pe an este exact cifra medie prognozată de organizația non-guvernamentală Migration Watch înaintea deschiderii pieței muncii la 1 ianuarie 2014 pentru cetățenii celor două țări.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ziua Pompierilor la Drobeta Turnu Severin

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Zelenski cere parlamentarilor să îl execute rapid pe procurorul general acuzat de corupție

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut astăzi parlamentarilor ucraineni...

    CDU a câștigat alegerile din Saxonia Inferioară, dar AfD a crescut de la 4,6 la 15,9%

    Uniunea Creștin-Democrată (CDU) a rămas cea mai puternică forță...

    Rusia vrea Cuba in BRICS

    Rusia susține aspirațiile Cubei de a deveni membru cu...

    Benzina peste 10 lei, motorina peste 11

    Benzina standard ar putea depăși 10 lei pe litru,...

    Țările BRICS divizate, dar unite împotriva Americii

    Reuniunea BRICS a țărilor emergente economic, desfășurată în India,...

    Articole relationate

    Categorii populare