Home Analize Mexicul dă lovitura Americii: Naționalizarea litiului

Mexicul dă lovitura Americii: Naționalizarea litiului

0

Mexicul a făcut luni un pas către naţionalizarea litiului, un metal esenţial pentru fabricarea bateriilor electrice care trebuie să înlocuiască motoarele termice ale automobilelor pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice, notează AFP conform Agerpres.

Litiul face parte din patrimoniul Mexicului, ceea ce exclude orice noi concesiuni către companii private, conform unei reforme a legii mineritului adoptată de deputaţii majoritari ai preşedintelui de stânga Andres Manuel Lopez Obrador.

Mexicul ar dispune de rezerve importante în statul Sonora (nord), a raportat în 20019 site-ul specializat Mining Technology. Proiectele se află deocamdată în faza de explorare.

Guvernele anterioare au acordat opt concesiuni, care vor rămâne în vigoare.

Aprobată cu 298 de voturi din totalul celor 500 de deputaţi, legea mai trebuie să fie votată în Senat, unde partidul la putere, Morena, deţine, de asemenea, majoritatea.

Transmisă cu o zi înainte Camerei, legea a fost adoptată într-o singură zi de dezbatere, după respingerea, duminică, a unei reforme a Constituţiei care viza întărirea rolului statului pe piaţa energiei electrice.

Legea privind litiul a fost adoptată cu majoritate simplă, în timp ce reforma Constituţiei necesita o majoritate de două treimi de care preşedintele mexican nu dispune printre deputaţi.

Acest proiect de reformă a pieţei energiei electrice au îngrijorat Statele Unite care au avertizat împotriva „disputelor nesfârşite” în cadrul acordului de liber schimb Mexic-Statele Unite-Canada.

Ad

Exit mobile version