Home Analize Merkel vrea să ajute unele țări din UE pentru ca să cumpere...

Merkel vrea să ajute unele țări din UE pentru ca să cumpere exporturile Germaniei

0

Germania trebuie să-şi ajute partenerii din Uniunea Europeană să-şi relanseze economiile după criza coronavirusului, a estimat marţi Angela Merkel, în cursul unei reuniuni a parlamentarilor din formaţiunea sa politică, potrivit mai multor participanţi, citaţi de Reuters conform Agerpres.

Este esenţial pentru Germania, în calitate de naţiune exportatoare, ca şi celelalte state membre ale UE să fie şi ele bine, a subliniat cancelarul, evocând planul de relansare european, a cărui amploare şi finanţare rămân deschise, potrivit ei.

Cancelarul a convenit cu Ralph Brinkhaus, preşedintele grupului parlamentar conservator CDU-CSU, că Berlinul trebuie să contribuie mult mai mult la relansarea europeană, au precizat aceleaşi surse.

Bundestagul ar urma să fie implicat în această decizie.

Recunoscând necesitatea ajutorului german, Ralph Brinkhaus a considerat necesar, puţin mai devreme, să ştie la ce ar urma să fie folosite fondurile alocate ţărilor aflate în dificultate.

Ad

Exit mobile version