Cancelarul german Angela Merkel a anunţat marţi disponibilitatea blocului conservator de a face concesii importante pentru a parafa un acord cu social-democraţii cu privire la formarea noului guvern de la Berlin şi a se depăşi astfel impasul politic din Germania, transmite Reuters.
”Fiecare dintre noi va trebui să facă unele compromisuri dureroase şi sunt gata pentru asta”, a declarat Merkel înaintea unei noi runde de negocieri, considerate decisive, cu Partidul Social-Democrat (SPD) în legătură cu formarea unei noi ‘mari coaliţii’.
”Atunci când vedem evoluţiile din ultimele ore de pe bursele de valori şi trăim vremuri atât de turbulente, ceea ce se aşteaptă de la noi, ca partide populare, este să formăm un guvern pentru binele oamenilor, unul care să aducă stabilitate”, a spus Angela Merkel.
Tratativele de marţi între Uniunea Creştin-Democrată (CDU), aliatul său bavarez Uniunea Creştin-Socială (CSU) şi SPD au început la sediul CDU din Berlin în jurul orei locale 10:00 (09:00 GMT).
Negociatorii conservatori şi social-democraţi au reuşit să ajungă duminică la un acord asupra mai multor domenii, printre care locuinţele, chiriile şi digitalizarea, dar încă există divergenţe cu privire la sănătate, piaţa forţei de muncă şi politica externă. Principalele subiecte încă în discuţie sunt solicitările SPD privind renunţarea la un sistem de sănătate publică bazat pe doi piloni, limitele capacităţii companiilor de a restricţiona condiţiile de muncă şi exporturile de armament.
Dacă negocierile ajung la un rezultat pozitiv marţi, atunci este de aşteptat ca miercuri CDU-CSU şi SPD să prezinte programul guvernamental şi modul de împărţire a portofoliilor ministeriale.