Merkel: NU migranții au adus terorismul in Germania

Refugiații nu au adus terorismul în Germania, iar Islamul va fi o religie prezentă în această țară atât timp cât practicarea ei se va face cu respectarea Constituției, a declarat cancelarul german Angela Merkel, citată de Reuters.
Mai bine de un milion de oameni care au fugit de război și sărăcie din Orientul Mijlociu, Africa și alte zone au ajuns anul trecut în Germania. Atitudinea față de aceștia s-a modificat vizibil în urma unor atacuri de luna trecută care au vizat civilii, trei dintre ele având autori imigranți. Două dintre acestea au fost revendicate de gruparea jihadistă Stat Islamic.
”Fenomenul terorismului islamist, al Statului Islamic, nu este unul care a ajuns la noi odată cu refugiații”, a declarat Merkel la un eveniment din cadrul campaniei electorale.Cancelarul a spus că mulți oameni au plecat din Germania în Siria pentru a se antrena cu militanții islamiști. În iunie, Thomas de Maiziere, Ministrul de Interne, a susținut, la rândul său, că peste 800 de oameni ar fi plecat în Siria și Irak.
”Acest grup ne preocupă de mai mulți ani”, a mai susținut Merkel.Popularitatea acesteia a avut de suferit în urma atacurilor de luna trecută și 52% dintre germani au ajuns să creadă că politica pe care o duce aceasta în raport cu imigranții este una greșită.Afluxul de imigranți, mulți dintre ei musulmani, a dus la o creștere a sprijinului în favoarea formațiunii Alternativa pentru Germania.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare