Home Analize Merkel la Beijing, China cucerește Germania

Merkel la Beijing, China cucerește Germania

0

Angela Merkel este așteptată joi și vineri la Beijing, pentru cea de-a unsprezecea vizită la fața locului, în ultimii doisprezece ani. Între timp, Germania a devenit  o țintă a apetitului chinez pentru preluări de companii, observă Le Figaro conform RFI.

”Cu aproape 187 miliarde de euro schimburi comerciale în 2017, Regatul de Mijloc a devenit principalul partener comercial al vecinului nostru de dincolo de Rin.

Între cei doi giganți economici, Angela Merkel va purta vocea Europei și va apăra interesele Germaniei.

China a devenit principalul partener comercial al Germaniei. Germania este, de asemenea, una dintre principalele ținte din Europa pentru apetitul economic chinez.

Achiziția efectuată de miliardarul Li Shufu, la începutul anului, constând în 9,69% din Daimler, societatea-mamă a companiei Mercedes, a reînviat preocupările cu privire la China.

În anturajul cancelarului, însă, subiectul este evitat, fără să se spună dacă va fi discutat la Beijing. Dar guvernul studiază lacunele din legislație. Pragul de la care un acționar străin trebuie să raporteze achiziția sa este  acum de 10%.

Germania se teme pentru emblemele sale economice, inclusiv IMM-urile sale de succes. Iar alerta a sunat după preluarea în 2016 a companiei Kuka, un campion german în domeniul roboticii și simbol pentru ștampila „fabricat in Germania”. Compania a fost preluată de grupul chinez Midea pentru 4,5 miliarde de euro.

Berlinul a creat apoi un nou arsenal legal pentru a-și proteja sectoarele cheie, cu intenția, sprijinită de Paris, de a implementa dispozitivul la nivel european”, notează Le Figaro.

Ad

Exit mobile version