Merkel EXCLUDE România de pe lista țărilor cu care se consultă înainte de summitul european de la Bratislava

Cancelarul german Angela Merkel a început o ofensivă diplomatică pentru pregătirea summitului european ce va avea loc pe 16 septembrie, la Bratislava (la care Marea Britanie nu va participa), prima întâlnire în cadrul acestei acțiuni fiind dineul avut joi seară cu președintele Consiliului European, Donald Tusk, urmând ca săptămâna viitoare să viziteze mai multe capitale europene, relatează agențiile DPA și EFE.

România nu se află printre țările consultate.

‘Se are în vedere impulsionarea unei discuții ample cu participarea a cât mai multor actori care să reprezinte cât mai multe țări europene’, a declarat vineri purtătorul de cuvânt ale guvernului german, Steffen Seibert.

Angela Merkel se va reuni luni cu premierul italian Mateo Renzi și cu președintele francez Francois Hollande pe insula italiană Ventotene, un loc simbol al construcției europene. Într-o fostă închisoare de pe această insulă a fost deținut pe vremea regimului fascist Altiero Spinelli, om politic considerat unul dintre părinții fondatori ai UE.

Apoi cancelarul german se va deplasa miercuri în capitala Estoniei, Tallinn, joi la Praga și vineri la Varșovia. Pe lângă întrevederile bilaterale, în capitala Poloniei va participa și la o reuniune a premierilor țărilor Grupului de la Vișegrad (Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria).

Ea va reveni tot vineri la Berlin și îi va primi la castelul Meseberg pe premierii olandez, suedez și danez, pentru ca sâmbătă să se reunească cu șefii guvernelor din Austria, Bulgaria, Croația și Slovenia.

Principalele teme pe agenda tuturor acestor întrevederi vor fi viitorul Uniunii Europene după Brexit (ieșirea Marii Britanii din UE) și gestionarea crizei refugiaților.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Articole relationate

    Categorii populare