Home Externe Merkel după criticile lui Trump: Europenii își au destinul în propriile mâini

Merkel după criticile lui Trump: Europenii își au destinul în propriile mâini

0

Cancelarul german Angela Merkel a afirmat luni că europenii își au destinul în propriile mâini, după criticile ferme formulate de președintele ales al SUA, Donald Trump, cu privire la Uniunea Europeană și laudele sale pentru Brexit, informează AFP.

‘Cred că noi, europenii, avem destinul nostru în propriile mâini. Voi continua să mă angajez pentru ca cele 27 de state membre să lucreze împreună pentru viitor, în fața provocărilor secolului XXI-lea’, a declarat Merkel, întrebată în timpul unei conferințe de presă cu privire la sprijinul formulat de Trump pentru ieșirea Marii Britanii din UE și predicția lui că și alte țări vor face la fel.

Într-un interviu oferit publicației germane Bild și celei britanice The Times, președintele ales al SUA, care își va prelua funcția vineri, a estimat că NATO este un for ‘depășit’ și a denunțat ca fiind ‘catastrofică’ politica cancelarului german de primire a migranților.

Cancelarul Merkel, a cărui țară a primit peste un milion de solicitanți de azil din 2015 până acum, nu a dorit să răspundă în detalii acestor critici, considerând că opiniile exprimate de Donald Trump sunt deja cunoscute.

‘Opiniile mele cu privire la problemele transatlantice sunt cunoscute. Președintele ales (al SUA) și le-a expus de mai multe ori pe ale lui. Iar atunci când va fi în funcție — ceea ce nu este cazul deocamdată — vom lucra desigur cu noul guvern american și vom vedea la ce acorduri vom ajunge’, a declarat Angela Merkel.

Ad

Exit mobile version