spot_img
luni, 2 februarie, 2026
-2.9 C
București

Merkel apără afacerea prin care chinezii au cumpărat 10% din Daimler

Germania este deschisă faţă de partenerii ei comerciali şi, la prima vedere, nu există încălcări evidente ale reglementărilor legate de achiziţionarea unei participaţii de nouă miliarde de dolari la producătorul auto Daimler, de către grupul chinez Geely, a afirmat marţi cancelarul Angela Merkel, transmite Reuters.

”Suntem deschişi faţă de partenerii noştri comerciali şi, la prima vedere, nu există încălcări evidente ale reglementărilor în acest caz. Obiectivul nostru este să menţinem o industrie auto sustenabilă în Germania – acesta este obiectivul nostru politic, strategic”, le-a declarat jurnaliştilor Angela Merkel.

Declaraţia vine după ce, în ultimele săptămâni, miliardarul Li Shufu, preşedintele grupului auto chinez Geely, a achiziţionat discret o participaţie de 9,7% la Daimler. Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat că Li Shufu ar urma să discute cu şefii Daimler la Stuttgart şi speră să aibă întâlniri cu oficiali guvernamentali germani la Berlin.

Duminică, autorităţile de la Berlin au declarat că nu este nevoie să ia măsuri în urma achiziţiei Geely, nici în privinţa reglementărilor privind concurenţa şi investiţiile străine.

”Este o decizie a companiei. Datorită caracterului investiţiei – o participaţie minoritară – nu este necesar să acţionăm”, a afirmat un purtător de cuvânt al Guvernului german.

Geely a anunţat că vrea o alianţă cu Daimler, care dezvoltă vehicule electrice şi autonome, pentru a răspunde provocărilor venite de la noile rivale, cum ar fi Tesla şi Uber.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Creșterea euro sperie bancherii europeni

    Aprecierea euro va fi în centrul reuniunii Băncii Centrale...

    Cursa LOT Oradea-Varșovia a avut sâmbătă 2 pasageri, cursa de întoarcere 16

    Aeronava care a operat cursa LOT Polish Airlines Oradea...

    Președintele FIFA cere anularea sancțiunilor împotriva fotbalului rus

    Președintele FIFA, Gianni Infantino, consideră că FIFA ar trebui...

    Rușii au lansat ofensiva la Zaporojie

    Forțele Armate Ruse, după ce au curățat zona din...

    Șefa diplomației europene nu vrea o armată europeană: Extrem de periculos

    Înaltul șef al Afacerilor Externe al UE, Kaja Kallas,...

    Userista de la Mediu și-a pus in cap ONG-urile

    ”Protecția mediului nu este un moft”. Iată mesajul transmis...

    Articole relationate

    Categorii populare