Merkel anunță ‘ferm’ că NU renunță la migranți

Cancelarul german Angela Merkel a respins ‘ferm’ joi apelurile de a pune sub semnul întrebării politica țării sale de a primi imigranți, după două atentate comise de refugiați în ultimele zile, transmit AFP și DPA conform Agerpres.

Jihadiștii „vor să pună sub semnul întrebării disponibilitatea noastră de a primi persoane în dificultate. Ne opunem ferm urii și fricii” pe care teroriștii vor să le răspândească, a spus lidera conservatoare într-o conferință de presă la Berlin, în contextul în care politica sa de primire a refugiaților este din nou extrem de criticată în Germania.

Ea a spus în același timp că oamenii trebuie să accepte că jihadiștii au ajuns în Europa. „Din păcate, trebuie să acceptăm că numeroși luptători islamiști au ajuns în Europa din Siria”, a subliniat Merkel, recunoscând totodată că atacatorii Statului Islamic care s-au dat drept refugiați „au ridiculizat” Germania.

Cancelarul și-a reafirmat crezul său, ‘Vom reuși’, lansat la sfârșitul verii lui 2015 când Germania și-a deschis porțile pentru sute de mii de refugiați care fugeau de război sau de sărăcie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare