Merkel anunţă ”divergenţe serioase”cu social democraţii în negocierile pentru un guvern de mare coaliţie

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat, vineri, că există ”divergenţe serioase între” Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi Partidul Social-Democrat (SPD) în negocierile pentru formarea unei noi coaliţii guvernamentale, relatează Deutsche Welle.

Merkel a precizat că există opinii diferite asupra legislaţiei muncii şi asupra reformelor din domeniul sănătăţii, însă a adăugat că partidul său este dispus să ajungă la un consens.

”Există încă o serie întreagă de subiecte asupra cărora avem divergenţe serioase. Sper că negocierile vor avea succes, însă sunt unele probleme nerezolvate. Avem bunăvoinţa să depăşim aceste probleme, dar ne aşteaptă foarte multă muncă”, a declarat cancelarul german.

J

La rândul său, preşedintele SPD, Martin Schulz, a afirmat că încă sunt multe aspecte de negociat înainte de concretizarea unui acord.

La 12 ianuarie, cancelarul german Angela Merkel, liderul Uniunii Creştin Democrate, şi Martin Schulz, preşedintele Partidului Social-Democrat, au ajuns la un acord de principiu pentru începerea negocierilor oficiale privind formarea unei noi coaliţii de guvernare. Reprezentanţii celor două partide au discutat în baza unui document de 28 de pagini, ajungând la un acord în privinţa unor aspecte-cheie precum migraţia.

La aproape patru luni după alegerile parlamentare din Germania, un eventual eşec al negocierilor între CDU şi SPD ar putea genera varianta unui guvern minoritar sau organizarea de alegeri anticipate.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Kosovo a fost forțată de UE să renunțe la legea care expulza practic sârbii

    Presate de Uniunea Europeană, autoritățile din Kosovo au indicat...

    Iranul a atacat bănci Citibank din Golf

    Gardienii Revoluției din Iran au atacat cu drone sucursale...

    Manifestanți nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat sediul Partidului Comunist din nordul țării

    Manifestanții nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat astăzi...

    Mercosur lovește mierea românească

    Apicultorii români solicită măsuri urgente pentru sprijinirea familiilor de...

    Articole relationate

    Categorii populare