Membru PSD Iaşi către Ponta: Nu veniţi la Ziua Unirii, veţi fi huiduit

Un membru al filialei ieşene a PSD îl sfătuieşte pe Victor Ponta să nu vină sâmbătă la Iaşi, de Ziua Unirii, pe motiv că ar putea fi fluierat de mulţime, reprezentantul PSD susţinând că prezenţa premierului în oraş este inoportună întrucât Guvernul nu a sprijinit suficient această zonă a ţării.
ionuţ Ştefanovici, membru PSD Iaşi de câţiva ani, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că speră ca premierul Victor Ponta să nu vină sâmbătă la Iaşi, la manifestările de Ziua Unirii, pentru a nu risca să fie fluierat de către ieşeni.

Ştefanovici afirmă că „fluierăturile de Iaşi cântăresc foarte greu în cariera unui politician”, el amintind de ceea ce s-a petrecut pe 24 ianuarie 2011 în Piaţa Unirii din Iaşi, când Traian Băsescu a fost huiduit copios, inclusiv în momentul în care s-a intonat imnul de stat sau când au fost depuse coroane de flori.

„Prezenţa domnului Ponta la Iaşi este cu totul inoportună la acest moment. De ce să nu recunoaştem că ieşenii îl aşteaptă pe preşedintele României? Mai mult, prezenţa domnului Ponta la Iaşi pe 24 ianuarie ne va pune pe toţi într-o poziţie ingrată. Este acea rudă care ne-a făcut de ruşine şi cu care acum nu vrem să ne afişăm”, a spus Ştefanovici.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare