Meloni: Qatargate e „Socialist Job”

Şefa executivului italian, Giorgia Meloni, a criticat joi faptul că unii din „colegii săi internaţionali” folosesc expresia „Italian job” referitor la scandalul de corupţie din Parlamentul European, afirmând că ar trebui mai curând să i se spună „Socialist job”, fiind implicaţi membri ai respectivului partid, relatează Reuters şi ANSA.

„Un lucru m-a deranjat foarte tare: mulţi colegi internaţionali se referă la aceste fapte cu expresia ‘Italian job’, ca şi cum ar fi o pată pe obrazul naţiunii noastre. (…) Această afacere nu priveşte doar italieni, ci şi belgieni, greci şi oameni din alte ţări. Dacă se poate spune aşa, e o chestiune de partid, un ‘Socialist job’. Dacă ar fi fost implicate alte partide ar fi fost altfel, un ‘Conservative job’ „, a spus Meloni în conferinţa de presă de sfârşit de an.

Eurodeputata greacă Eva Kaili l-a acuzat pe fostul eurodeputat italian Antonio Panzeri, amândoi membri ai grupului Socialiştilor şi Democraţilor din PE, în legătură cu sumele uriaşe găsite în locuinţa sa, după ce amândoi au fost arestaţi mai devreme în decembrie în Belgia, în cadrul aşa-zisului scandal Qatargate, aminteşte ANSA.

Hot this week

Topics

Mai mult

    La dispariția unui prinț, un OM briliant CONTROVERSA ZILEI DE ANDREI BĂDIN

    de Andrei Bădin A murit un amic, Prințul Constantin Emanoil Bibescu Basarab-Brâncoveanu....

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    Articole relationate

    Categorii populare