Home Economie Mehedințiul, primul loc în topul județelor unde firmele nu și-au suspendat activitatea...

Mehedințiul, primul loc în topul județelor unde firmele nu și-au suspendat activitatea în comparație cu 2020

0

Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele două luni din 2021 a scăzut cu 5,73%, faţă de aceeaşi perioadă din 2020, ajungând la 2.089, conform datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe companii care şi-au suspendat activitatea în perioada ianuarie-februarie 2021 erau din Bucureşti, respectiv 233 (în creştere cu 27,32% faţă de perioada similară din 2020), Capitala fiind urmată de judeţele Bihor, cu 110 firme suspendate (în creştere cu 10%), Cluj – 94 firme (-11,32%) şi Timiş – 92 firme (+13.58%).

La polul opus, cele mai puţine suspendări au fost consemnate în judeţele Tulcea – 9 (în scădere cu 66,67% faţă de ianuarie-februarie 2020), Ialomiţa – 11 (în creştere cu 37,5%) şi Botoşani – 11 (minus 62,07%).

Potrivit sursei citate, scăderile cele mai semnificative au fost consemnate în judeţele Alba (-68,52%), Tulcea (-66,67%) şi Botoşani (-62,07), iar cea mai mare creştere în judeţul Mehedinţi (110,53%).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de suspendări s-a înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 606 (-14,89%), alte activităţi de servicii – 231 suspendări (-6,48%) şi în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice – 169 de suspendări (+2,42%).

Ad

Exit mobile version